Unde găsești separatoare din silicon pentru degetele de la picioare

Da, știu, titlul poate părea amuzant pentru multă lume, dar pentru cei pățiți este al naibii de enervant. Și de dureros. Treaba stă cam așa, ieri m-am încălțat cu niște sneakers noi, iar după câteva minute de mers, am resimțit dureri la degetele mari de la picioare. Nu era ceva nou, mi se mai întâmplă și la alte încălțări care au vârful mai strâmt, doar că acum durerea era ceva mai mare și nu dădea semne că ar ceda pe parcursul zilei. Așa că m-am apucat să caut pe net locuri de unde pot cumpăra niște separatoare din silicon pentru degetele de la picioare, crezând că voi găsi la orice farmacie sau chiar la magazinele de încălțăminte. NOT.

 

Am căutat în tot mall-ul Sun Plaza, în toate farmaciile, inclusiv la Bebe Tei, am fost la Hervis, Deichmann, Humanic, Vans, Benvenuti, Skechers și tot ce mi-a ieșit în cale și ar fi putut avea legătură cu încălțămintea. N-am găsit pe nicăieri, singura sugestie (primită de la un client care m-a auzit ce caut) a fost să caut la magazinele specializate de tehnică medicală.

Băi, nu căutam cârje sau cine știe ce orteză specială, ci un rahat de silicon care să stea între degetul mare și cel de lângă, să nu se mai încaiere ca suporterii steliști cu cei dinamoviști, atât. Dar se pare că asta era soluția, online sau la magazine de tehnică medicală, la mall sau în farmaciile normale nu găsești decât plasturi, pernițe de silicon sau branțuri.

Imediat am sunat la câteva magazine de tehnică medicală din proximitate, găsite pe Google Maps, dar în Berceni n-am avut noroc (nu aveau pe stoc). Apoi am găsit ceva pe:

  • farmaciatei.ro, dar doar cu comandă online sau la Barbu Văcărescu (preț bun, 14 lei)
  • medical-devices.ro – 32 de lei (cred că doar o bucată, nu scrie nicăieri dacă e o pereche)
  • inamedicalsport.ro – 25 de lei (2 bucăți)
  • tehnicomed.ro – 23 de lei
  • dr-scholl.com.ro – 69 de lei (2 bucăți)
  • chinezării pe OLX, Okazii și reslleri de pe eMag, nu merită nimic menționat
  • catenapascupas.ro – rețea de magazine de tehnică medicală Catena, au și shop online (mai sărăcăcios, dar au, plus posibilitatea de a comanda cu livrare în orice farmacie Catena, livrare fiind gratuită). Prețuri mari față de Farmacia Tei, pentru același produs (25 față de 14 lei), dar cum azi eram în zona Ștefan cel Mare (unde au un punct de vânzare) am cumpărat cele două produse din imaginea de la începtului articolului – 25 de lei fiecare (câte două bucăți per pachet). N-am apucat să le testez, dar revin dacă va fi cazul. Sper că am fost de ajutor fraților suferinzi, vă pupă John – I’m walking down the streets with my Nikes on.

Lasă un răspuns