Ce-am mai meșterit prin casă #1001proiecteimpreuna + CONCURS

Am mai povestit pe blog despre pașii prin care am trecut până când am ajuns să avem casa noastră, casa bunesciană. Proaspăt căsătoriți, acte, bancă, prima casă, mobilat apartamentul cât să ne putem muta în el… toate cumpărăturile, investițiile, reprizele de bricolaj au fost făcute cu cap, astfel încât să eficientizăm bugetul, ca orice familie, nu? Dar cum în casă găsești tot timpul ceva de făcut, weekend-ul trecut am luat pe Diana de mânuță și ne-am apucat de meșterit. Ce a ieșit, vedeți mai jos.

 

Bricolatul este pentru adulți ce este construitul din LEGO pentru copii, așa că de fiecare dată când meșterim ceva, suntem super entuziasmați. Ba chiar foarte-foarte entuziasmați, ținând cont de faptul că am hotărât să ne facem holul un fel de Hard Rock Cafe, cu diverse tablouri și rame cu noi, artiști și locuri mișto. Am început cu un “tablou” din lemn, primit cadou, urmează un portret al lui Adrian Despot, realizat de un prieten drag care a plecat undeva… departe, iar mai jos veți vedea două rame cu poze care nouă ne sunt foarte dragi. Le-am asamblat în nici 5 minute, asta după ce am scos pozele la un magazin din mall, cât am cumpărat ramele. Iar cum holul știm deja că va fi super mișto (începe să prindă contur), am convins-o pe Diana că trebuie să bricolăm ceva caterincos, util și mișto. Am folosit elementele din poza de mai sus, lemn, niște țevi, coturi, silicon și… ghiciți ce a ieșit. Gata? Vă mai gândiți 10 secunde, înainte să dați scroll?

Tadaaa! Un super suport industrial pentru hârtie igienică, telefon, tabletă, reviste, cafea și ce mai ai nevoie când ești rege la tine-n baie. Râdeți, că și noi am râs… de cât de mișto și caterincă a ieșit!

 

 

 

Iar dacă vreți să vă apucați și voi de bricolat în familie sau, de ce nu, să aveți un hol plin de rame foto, tablouri și multe altele, aflați că la Leroy Merlin găsiți și rame, și tot ce vă doriți pentru bricolat, la prețuri bunesciene de tot. Și sunt cât se poate de serios, mi-aduc aminte și acum cât am căutat după niște galerii metalice pentru perdele și draperii, speriați fiind de costurile imense de care ne loveam aproape peste tot, asta până când am intrat în Leroy Merlin și le-am găsit de aproape 4 ori mai ieftine. Băi, patru ori! Și tot atunci am plecat și cu două dintre cele trei covorașe pe care le avem în casă, că erau prea mișto și la preț prea bun ca să nu coborâm pe ele în fiecare dimineață când ne dăm jos din pat.

 

Noi am făcut un proiect, dar Hai sa facem 1001 Proiecte Împreună. Vă și impulsionăm cu un voucher de 300 de lei la orice magazin Leroy Merlin din țară, trebuie doar să vă înscrieți la concursul de pe Instagram-ul meu @ionutbunescu. Scoateți inspirația la iveală și hai să dăm gata #1001proiecteimpreuna!

 

 

UPDATE: Câștigătorul este Paul Tuca (@paulicaah), felicitări și mulțumesc tuturor participanților!

Lasă un răspuns