Alertă de cutremur gratis de la Guvern

Ha, am trăit să o aud și pe asta. Cică Guvernul vrea să ofere, în mod gratuit, o aplicație informatică pentru trimiterea în timp real, către toți cetățenii, a mesajelor de avertizare privind cutremurele, informații care erau destinate până acum doar autorităților.

Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, a declarat pentru AGERPRES că România are un centru de alarmare rapidă bun, care este la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), însă mesajele acestuia sunt destinate în special autorităților, inspectoratelor pentru situații de urgență. Ne dorim ca, în cea mai scurtă perioadă, să punem la dispoziția cetățenilor, a cât mai multor cetățeni, informații despre seisme. INFP, ah, al cărui site a picat în secunda doi după cutremurul de săptămâna trecută – 15.10.2013 (cel din timpul meciului naționalei de fotbal).

Ministrul a mai spus că este vorba despre un tip de avertizare pe care l-a văzut în Japonia și că, de la întoarcerea sa în țară, echipe de software lucrează la aplicațiile care vor puse la dispoziția publicului în câteva luni de zile. Ok, rezonabil, dar cum în România mai nimic nu se face la timp, mai ales dacă este Statul implicat, s-o vedem și pe asta. Ah, iar informarea se va face cu suportul operatorilor de telefonie si al rețelelor de socializare. Păi prin rețelele de socializare se face deja, toată lumea pune hashtag #cutremur, dar asta DUPĂ, nu înainte. Ok, deci vreo 20 de milioane de alerte trimise în același timp către tot atâtea sim-uri. Dar nu, că SMS-ul nu e o varianta viabilă, se pierde mult timp din cele 30 de secunde, plus că știm cu toții cum funcționează rețelele de sărbători, de exemplu, adică celulele sunt încărcate peste capacitate și cedează. Deci ai nevoie de smartphone și aplicație instalată, chiar și așa, suportă rețelele câteva milioane de push notification? Vom trăi și vom vedea… ah, asta dacă nu cumva nu te interesează o astfel de alertă care mai mult te va speria, că nu știu ce ai putea face dacă sună telefonul când dormi, iar tu stai la etajul 9. Ori dacă ești într-o clădire de birouri la un etaj format din două cifre.

 

sursa AGERPRESS

Acest articol are un comentariu

  1. gigi

    face repede Ghita un soft de 3 mil euro :))

Lasă un răspuns