39,49% prezență la vot. Adică 4 din 10 adulți, dintre care 2 au votat PSD. Trecem peste opțiunea fiecăruia, e după cât te duce capul. Mi-ar plăcea ca acum, după acestă duminică neagră de 11 decembrie, numele tuturor celor care nu au votat să se schimbe automat, pe Facebook, adăugându-le un nou prenume, între Prenume și Nume. Astfel Ion Popescu va deveni Ion NuAmVotat Popescu. Iar Elena Ionescu ar deveni Elena NuAmVotat Ionescu. Asta așa, să știm cu cine stăm de vorbă în viața de zi cu zi.
Exemplul cu prenumele NuAmVotat ar putea fi inserat și în clientul de mail de la job, mail personal sau de business. Și ca să fie și mai bine, fiecare dintre cei care nu au votat ar trebui să aibă o aură luminoasă roșie, deasupra capului, ca să fie ușor de recunoscut și pe stradă. Rușine și păcat, mai mult am fi meritat. Mai bine, mai normal, mai occidental.
Iar acum la încheiere, să ne reamintim câteva dintre postările de aseară, să rămână bine întipărite, chiar și pe retina celor care ieri nu au fost la vot, dar azi sunt pe net, că doar e luni și pozele cu pisici și cozonaci nu trebuie ratate.
În cazul în care tot nu vă interesează, vedeți că a apărut trailer-ul la Fast and Furious 8, sigur asta coafează mai bine. Pentru restul, treceți peste clip.
O singura sugestie/recomandare: sa fii mai atent cu crop-ul data viitoare ca ai bagat si chestii neimportante pe acolo. 🙂