Acum vreo patru ani, scriam articolul ăsta (Rușinea de a munci), din care voi insera câteva pasaje și aici, dar după ce îmi vărs nervii căpătați în urma vizionării clipului de mai jos, de la ProTV. N-are decât două minute juma’, dar te răscolește din cap până-n vârful degetelor cu care le-ai da bobârnace peste nas celor din reportaj.
Revenind la titlul articolului, 25% dintre tinerii din România nu muncesc și nici nu studiază, majoritatea stând pe banii părinților, pentru că, citez:
- Alin: „primesc pensie de urmaș după mama mea și dacă reușesc în continuare să o primesc… n-are rost să mă duc la lucru„
- Ionuț, 26 de ani (soție + copil de 4 ani): nu mai are job de ceva timp pentru că „munceşti degeaba, 1200 nu se merită, dacă fumezi şi bei un suc„, dar când e întrebat de unde are bani de țigări și suc, răspunde „Mă ajută mama, tata. Sunt singur la părinţi, ce ar avea altceva de făcut?„
- Cristian, 21 de ani: Nu a dat la facultate, motivând că nu vrea să facă o alegere rapidă și să nu-i placă. Nu a făcut nimic în cei 3 ani de la terminarea liceului, iar bani are de la părinți, care nu se supără când le cere mereu, doar este copilul lor: „Sunt tânăr, 21 de ani, pot să mă hotărăsc, am timp foarte mult.”
Cei de la ProTV notează și că:
Practic, 1 din 4 tineri din ţara noastră nu face nimic, potrivit Eurostat. Astfel că ţara noastră deja a depăşit Grecia sau Bulgaria la acest capitol, doar italienii au mai mulţi tineri sub 24 de ani care nu au un loc de muncă.
Aşa a apărut aşa-numită generaţie ″NEET″ not in education, employment or training – adică nici la şcoală, nici la serviciu sau în pregătire. Anul trecut, statisticile arătau că peste 440 de mii de tineri români erau în această situaţie.
Băi, de la 16 ani fără fix o lună și două zile până la aproape 22 am avut libere fix cinci weekend-uri! CINCI sâmbete și duminici libere în aproape șase ani (majoratul meu, majoratul unui foarte bun prieten, operație de apendicită, un weekend de mega bolnăveală și încă ceva personal). De sărbătorile de iarnă munceam și 10-14 nopți la rând, tremura carnea pe mine când mă trezeam în fiecare după-amiază la 17:00, urmând ca de la 21:00 să o iau de la capăt. Iar într-o vară, când toți amicii mei de 16-17 ani se bucurau de vacanță, eu îmbuteliam sucuri de genul Brifcor/Cicorico, în trei schimburi + DJ-it în weekend.
La fabrica de sucuri am pus prima oară mâna pe o pensulă și am vopsit vreo săptămână la barul de lângă ce trebuia renovat, cârciumă la care ajungeau colegi, cunoscuți și vedeau 1. Că e închis și 2. Pe Gaiță, DJ-ul, într-o salopetă, cu pensula în mână. Am încercat să ignor privirile pline de dispreț, dar câtă putere să aibă un copil de aproape 17 ani? Cu toate acestea nu mi-a fost niciodată rușine să muncesc, eram singurul din grup/clasă/fața blocului care își câștiga singur banii de buzunar, nedormind nopți, încasând chiar și un pumn pentru că n-a vrut să pună manele (eh, doar ambele buze sparte și obrazul vânăt).
Am învățat să prețuiesc banul muncit, cum altfel decât pe propriile forțe și am conștientizat o vorbă pe care mulți o spun, puțini o și cred cu tărie, că nu e o rușine să muncești indiferent de natura jobului (legal și moral) pe care îl ai. (articolul intergral, aici – https://www.bunescu.ro/2013/11/14/rusinea-de-a-munci/ )
![imgJmVwSg[1]](https://testdetest2013.files.wordpress.com/2017/08/imgjmvwsg1.jpg){kind=small}
via Știrile ProTV
Am inceput sa lucrez cand aveam 17-18 ani, in vacante si weekend-uri, distribuind pliante. Nu era usor ca trebuia sa merg mult si sa acopar cat mai mult din oras. Iarna era si mai greu, dar nu ma plangeam pentru ca vroiam sa am si banii mei, chiar daca parintii imi ziceau ca nu-i nevoie sa muncesc ca imi dau ei. Apoi am mers la facultate si din pacate nu am putut lucra in timpul facultatii, dar am vrut sa merg pe timpul verii in America, cand am terminat anul II, dar nu s-a intamplat, pentru ca aveam nevoie de ceva bani pt inceput si tatal meu nu a vrut sa mii imprumute, pe ideea ca trebuie sa stau sa ma relaxez si ca o sa am timp sa muncesc. Am ajuns si la master si am incercat sa lucrez, dar avand laboratoare si cursuri de la care nu mi se permitea sa lipsesc prea mult, a trebuit sa renunt. Intr-un final am ajuns si in America cu work and travel, iar a doua data m-am stabilit aici. In locul unde lucrez momentan, cam toti care sunt mai tineri ca mine( eu inca am 26 de ani) se plang non stop de lucru, cer in fiecare zi sa mearga acasa, trag de timp la lucru si se prefac ca muncesc. Dar vor sa fie platiti cu mai multi dolari pe ora, iar cand ii rogi sa termine ceva, ridica vocea la tine si iti zic ca vor sa mearga acasa. Si nu ma refer doar la americani, pentru ca lucrez intr-un loc unde majoritatea sunt studenti veniti cu work and travel din diverse tari. A 2 a oara cand am venit in state dormeam 4 sau 5 ore pe noapte, pt ca lucram toata ziua. Eram ruupta de oboseala, ma dureau toate cand ma trezeam dimineata, dar eram fericita ca aveam de lucru si puteam strange bani.
Dar din pacate aceasta e realitatea si e trist. Probabil si eu as fi ajuns asa daca imi ascultam parintii, care imi ziceau ca ma ajuta ei cat mai pot.