UBER Eats se lansează astăzi în București

Astăzi, 17 mai, Uber anunță lansarea în București a Uber Eats, serviciul global de livrare de mâncare. De astăzi la prânz, locuitorii din capitală vor putea comanda cu Uber Eats mâncare pentru toate gusturile și ocaziile, rapid, 7 zile pe săptămână, de la peste 100 de restaurante.

Uber Eats este o aplicație de livrare de mâncare distinctă, care face din comandarea mâncării o experiență la fel de simplă precum solicitarea unei curse.

Utilizatorii Uber Eats vor găsi în aplicație o gamă largă de opțiuni culinare, toate disponibile în același loc și livrate proaspete și rapid. De la bine cunoscutele restaurante din grupul City Grill, Pizza Bonita, Pep&Pepper, Japanos sau El Torito, până la restaurante mai mici, dar la fel de îndrăgite, ca Simbio, Atelierul de Tarte, BurgerVan, Finca by Alioli sau Fish House.

  • Nu există comandă minimă – poți comanda doar o supă, dacă dorești. Prețurile sunt stabilite de restaurantele partenere, conform meniului lor. Pe lângă costul mâncării, există un cost fix de livrare de 7,5 lei, indiferent de cât comanzi.
  • Pentru început, serviciul va fi disponibil între 10:30 si 22:00, în zona centrală a orașului, dar și în zone ca Dristor, Parcul Tineretului, Tei, Drumul Taberei sau campusul de business Pipera, noi cartiere urmând să fie disponibile în aplicație în următoarele săptămâni și luni.

  • Pentru a mulțumi utilizatorii care-și doresc ca mâncarea să fie livrată rapid și în siguranță, Uber Eats colaborează cu parteneri cu biciclete, scutere și mașini, pentru a livra într-un timp mediu de sub 40 de minute la lansare, cu posibilitatea de a urmări în timp real comanda în aplicație de la solicitare, până la expediere. Obiectivul este de a ajunge în curând la 35 de minute sau mai puţin.





Lasă un răspuns