Tot ce trebuie știi despre vaccinarea anti Covid-19

Hai noroc și la mulți ani, că asta vă doresc tuturor, sănătate cu de toate. Și, cât de curând, să uităm de măști, distanțare socială, restricții și altele mai grele pe care nu le mai menționez. Da, am spus-o încă dinainte de apariția vreunui vaccin, mă voi imuniza imediat ce voi avea dreptul/posibilitatea, o voi face pentru mine, familia mea, prietenii mei, colegii mei și pentru toți cei din jurul meu. Mai jos, am strâns câteva informații oficiale, pe care cred că e bine să le vadă cât mai multă lume, chiar și unii dintre apropiații mei, care nu prea ar vrea să se vaccineze.


  • Cea mai importantă este următoarea statistică, pentru cei care sunt reticenți în a se vaccina, de frica unor posibile reacții adverse: până pe 9  ianuarie 2021, în România au fost vaccinate 100.000 de persoane, iar numărul reacților adverse a fost de numai 350, dintre care 140 reacții locale cu durere la locul injectării, 210 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). Adică numai 0,35%, mai exact 0,14% locale cu durere la locul injectării (au, mă doare) și numai 0,21% reacții generale (pe care le poți avea și dacă iei un paracetamol, de exemplu). Iar acestea sunt doar la nivelul României, aplicat, ca să fie cât se poate de clar, să înțeleagă și Nea Vasile de la Cucuieți: reacțiile adverse sunt foarte puține și ușoare.
  • Gândiți-vă doar la următoarele: Pe teritoriul României s-au înregistrat până astăzi peste 670.000 de infecţii SARS-CoV-2. Dintre aceşti bolnavi,  mai mult 100.000 de oameni au avut afectare pulmonară şi au avut nevoie de oxigen în spital (unii dintre ei chiar şi după externare), spune medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului de Pneumoftiziologie Prof. dr. Marius Nasta din Bucureşti. Funcţia lor pulmonară era afectată şi la două luni după momentul în care au fost declaraţi vindecaţi de COVID. 30% din capacitatea pulmonară era pierdută”, a adăugat pneumologul. „Dacă toată populaţia ar fi vaccinată, atunci, raportat la acelaşi număr de cazuri, numai 5.000 de oameni ar avea afectare pulmonară şi cu siguranţă leziunile ar fi mult mai mici. Vaccinarea oferă soluţia pentru păstrarea sănătoasă a plămânilor noştri atunci când vorbim de virusul SARS-CoV-2”, a spus Mahler în cadrul unei conferinţe online despre vaccinare, la care au participat mai mulţi specialişti din sănătate şi reprezentanţii autorităţilor. (Citeşte întreaga ştire: Pot fi vaccinaţi şi copiii împotriva COVID? 5 întrebări esenţiale la care răspund experţii şi autorităţile)
  • Pentru cine dorește să VADĂ, DOMNE, PROSPECTUL, este la liber, pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – link prospect aici. Iar toate informațile de care ai nevoie le găsești aici vaccinare-covid.gov.ro – tot aici îți poți crea și cont de unde te vei programa pentru vaccinare.
  • Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”

  • Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: „Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău.”

  • Pfizer și BioNTech au anunțat că vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de ei este eficient împotriva noilor versiuni de virus descoperite în Marea Britanie și Africa de Sud.

  • În Israel, 72% din populația țării cu vârsta peste 60 de ani a fost deja vaccinată. Procentul crește la 80% pentru cei peste 70 de ani. (la ei se vaccinează și noaptea)



Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns