Am fost din nou la cinema și am văzut un film super interesant – Amsterdam

Dacă săptămâna trecută povesteam despre cum a fost Mirciulică (al lui Mircea Bravo), se pare că cei doi ani și jumătate de pauză în cinema s-au dus și m-a prins din nou febra filmelor de pe marele ecran. Nu prea mai am timp și nici chef de pierdut orele, așa că la Amsterdam am fost după ce m-a uimit distribuția care cuprinde nume mari și/sau interesante – dacă pe poster îi regăsim pe magnificul Christian Bale, superba Margot Robbie și pe John David Washington (nici eu nu știam de unde să-l iau, dar apoi am căutat și am realizat că-l mai văzusem în Tenet), la un simplu search pe IMDB am văzut că mai apar și nume precum Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit), Chris Rock, Mike Myers, Taylor Swift, Zoe Saldana, Rami Malek, chiar și Robert de Niro + mulți alții, de zici că e un film Netflix cu buget de sute de milioane de dolari (eh, a fost “doar” 80 de milioane, și în 13 zile are deja 20 de milioane box-office).


Amsterdam e regizat de David O. Russell  – n-are niciun Oscar, dar a avut 5 nominalizări și s-a mai ocupat de  Silver Linings Playbook și The Fighter, printre altele. Acțiunea are loc în perioada interbelică, anii ‘30, cu trei prieteni (cei de pe afiș) care sunt prinși într-un complot pe bază de crimă (poveste reală). Filmul nu e ușor, dar nici nu atârnă prea greu în recenziile oficiale ori nota de pe IMDB (6,2), însă povestea e amuzantă, tristă, reală, te pune puțin pe gânduri, făcând o paralelă a vieții curente cu cea de acum aproape 100 de ani. E cu război, cu prietenii și comploturi, cu sănătate mintală (sau lipsa ei) și cu un dat din cap, strâmbat din buze, ridicat din bărbie și un gând de final… că a meritat vizionarea la cinema. Nu e clasicul film de IMDB, nici o capodoperă, dar cred că merită o notă mai mare pe IMDB, măcar un 7.

Dacă nu aveți nimic în plan pentru serile de weekend, dați-i o șansă, nu veți regretaaa (surprize-surprize).



Lasă un răspuns