Cel mai bun vin alb (pe care l-am băut până acum)

Hai noroc (hehe, see what I did here?), am zis să las și aici scris, pentru veșnicie, căci story-urile de pe Instagram sunt efemere, iar highlight-urile nu sunt indexate nicăieri. A trecut aproape juma de an de când am descoperit vinul ăsta, ba chiar l-am și făcut cadou de Crăciun, atât de mult mi-a plăcut (desigur, o sticlă și la subsemnatul, cadou de la mine pentru mine). Nu sunt mare drinkuitor, nu sunt specialist, ci doar îmi place vinul alb sec, mai ales unul de calitate și puțin aromat, citric, dacă se poate, dar cu un gust echilibrat. Mai beau și rose, tot sec de preferat, iar roșu mai rar, că nu e chiar fresh cum îmi place mie. Există Liliac Fresh, de cursă lungă, (30 de lei), așa cum există și vinul meu preferat alb, românesc, care era și preferatul all time până de curând, Solo Quinta, Cramele Recaș (90 de lei). Dar…


Dar, în septembrie, în vacanța din New York, într-una dintre seri, am cinat la restaurantul de la parterul hotelului nostru Hard Rock Hotel – NYY Steak. A fost, cu adevărat, o experiență de 5 stele, nu întrebați prețuri, voi spune doar cât a costat paharul de vin care m-a fascinat. Aici a fost meritul ospătarului, care era și el fanul acestui vin, ba chiar a știut să-și câștige bacșișul maxim (25%), adică după ce a văzut reacția mea la degustarea vinului, a ținut minte, și printre schimburile de vorbe, impresii, când am terminat paharul de vin, mi-a făcut un refill din partea lui. Costul paharului a fost de 18 dolari, deci la 5 lei și ceva, cât era atunci dolarul… un milion paharul de vin, cum s-ar zice în cartier pă Taims Scuer.  Mă rog, ospitalitatea în SUA e la alt nivel, nu poți compara cu nimic altceva (cel puțin în cazul meu și al țărilor vizitate de mine).

Vinul, care mi-a dat papilele gustative peste cap, este un Sauvignon Blanc (am băut 2019 și 2020), acum văd că deja a apărut 2022, (pe care NU l-am testat încă, sper să fie la fel de bun) și vine tocmai din Noua Zeelandă. Cloudy Bay Sauvignon Blanc 2019 îi este numele complet, iar de găsit, la noi, e mai greu de făcut, căci la Finestore nu a fost niciodată disponibil, din septembrie 2022 încoace, la fel eMag, Drinkz, King și altele. L-am găsit doar în câteva locuri precum Frinks, Winemag (de aici am cumpărat) și alte câteva site-uri mai puțin cunoscute, unele nici nu aveau poza produsului.


Nu am cuvinte să vi-l descriu, pot doar să jur cu o mână pe inimă și cealaltă pe pahar, că e cel mai bun vin alb pe care l-am băut vreodată. Gust perfect echilibrat pentru mine, cu tente de citrice și alte fructe zemoase (pepene galben, ananas, fructul pasiunii), nota 100/10. Dacă vi-l cumpărați și nu vă place (slabe șanse), puteți să mi-l donați mie. 😀


Ah, să nu vă speriați de lipsa dopului de plută, este un capac cu filet folosit în special în Emisfera Sudică, iar din câte am citit, pentru vinurile albe și roze, proaspete, sunt mult mai bune capacele din aluminiu, cu filet, căci nu permit deloc trecerea oxigenului, pentru a le menține aroma intactă mai mult timp. Iar lipsa unui dop de plută nu înseamnă că e un vin ieftin sau prost, e doar un mit prea prost și mult răspândit.

Arina Antoce, profesor de oenologie, USAMV Bucureşti: „Oxigenul poate să intre printr-un dop de plută, care favorizează anumite fenomene chimice şi acestea duc la o îmbunătăţire a aromei şi la atenuarea senzaţiei de astringență, care e dată de tanin. Capsula filetată se pretează mai degrabă pentru vinurile albe şi roze-uri, pentru că le menţine aroma intactă mai mult timp. Le fereşte de oxigen practic.

Lasă un răspuns