Cea mai bună soluție împotriva gândacilor (de orice fel)

Dacă și tu cauți cum să scapi de gândacii de bucătărie, de canalizare, ploșnițe și orice altfel de carcalac târâtor, te ajuta fratele Bunescu. Nu, nu îți vând nimic, nu m-am reprofilat în agent de vânzări în acest domeniu, ci doar am o recomandare sinceră, cea mai bună chiar, testată și garantată. Și nu e pe bază de spray, soluții pulverizate și altele care te scot din casă câteva ore sau care pot afecta copiii ori animalele.


Mi se ridică părul pe corp atunci când mă gândesc la întâia noapte petrecută în prima mea chirie din București. Era vara lui 2008, și ca să nu vă stresez cu prea multe detalii, vă spun doar că o săptămână am dormit pe la prieteni, cât am pulverizat Regent prin toată casa – studenții din Regie își amintesc de Regent, cu siguranță – era o fiolă de câțiva mililitri, pe care o amestecai cu 500 ml de apă și apoi pulverizai prin toată casa, plecai o zi, reveneai să aduni recolta de gândaci morți sau pe ducă. Mă rog, a fost o lună horror, să concluzionez scurt.

Anii au trecut, m-am mutat la casa mea în 2016, bloc nou, fără subsol, canalizare nouă, deci nici urmă de gândaci… asta până anul trecut, când, vara mă mai trezeam cu câte unul negru, din ală de canalizare. Am mai dat cu spray clasic, nu era cazul să mă stresez, apărea cam unul pe lună. Ah, stau și la ultimul etaj, deci poate că urcă mai greu până la mine. Numai că prin august 2022, am observat în baie vreo doi mici, nu din ăia cu muștar, ci gândaci roșii/maro, ceva variantă mini, rotunzi, nu mai văzusem din ăștia. Am căutat pe neți, cică tot de canalizare ar fi. Iar am dat cu spray, dar în fiecare dimineață găseam doi (alți doi). Așa că m-am enervat și m-am apucat de căutat o soluție care să mă scape de o posibilă invazie, căci sigur la etajele inferioare prezența nedorită nu se rezuma la doar două bucăți de carcalaci pe zi.

După juma de oră de căutări, citit păreri, formuri + că mi-am amintit că mi-ar fi zis cineva, cândva, am cumpărat gelul de la Bayer. “Insecticid profesional Bayer Max Force IC gel anti gândaci, ploșnițe” se numește soluția minune. Inițial am cumpărat varianta mini, seringa de 5 grame, care a fost suficientă pentru un apartament cu trei camere. Da, am scris corect, cinci grame, și au fost suficiente, căci dozajul recomandat este de câte o picătură de gel, două sau trei / metru pătrat (în funcție de gradul de infestare). Cum la mine era clar o problemă la gurile de canalizare, am inistat în baie, iar în restul casei am pus câte o picătură pe la colțuri. Nu știu cum să vă spun, am adunat a doua dimineață 3-4, apoi am mai găsit alți 3-4 gândaci, fix lângă cele două guri de scurgere din baie și cam aia a fost. Cică soluția funcționează vreo patru luni, după care poți reaplica, lucru pe care l-am făcut de abia prin iunie (adică după 10 luni), în timpul curățeniei generale, înainte de venirea celei mai mici membre din familia Bunescu.

Jur pe gândac roșu că nu am văzut în viața mea soluție atât de eficientă și rapidă! Ah, între timp am aplicat și la colțurile geamului de la baie și mă amuză cum găsesc musculițe din alea mici, care trec de plasele de insecte, liptite pe bobița de gel. Explicația, din descrierea produsului, e că are un compus care blochează funcționarea centrilor nervoși ai gândacului + efectul domino, adică după 24 de ore când primii gândaci se vor întoarce cu burta-n sus, pe care musai trebuie să-i lași acolo unde îi găsești, căci ceilalți, care probabil nu au apucat să pape din gel, îi vor mânca pe cei morți și vor duce inescticidul mai departe și posibil să ajuți chiar și vecinii să scape de problemă – mai detaliat, în descrierea de mai jos – iar de cumpărat Bayer Max Force IC gel îl găsiți în variantele de 5 grame, 20 de grame sau 30 de grame, recomandarea mea e să luați varianta de 20 de grame, să vă ajungă pentru mai mult timp, dacă e cazul. Îmi mulțumiți voi mai apoi. Cu plăcere.


MaxForce are in compozitie si atractanti ce vor atrage la consum gandacii de pe o raza de cativa metri: la 24 de ore dupa tratament se vor observa primii gandaci morti care, pe cat posibil, vor trebui sa fie lasati pe loc: gandacii prin natura speciei se hranesc cu excrementele semenilor sau cu a cadavrelor celor morti, iar tratamentul cu MaxForce foloseste aceasta caracteristica in generarea unui efect de cascada sau domino: exemplarele vii sau cele tinere nascute dupa expulzarea oulalelor de catre femela-gandac contaminata cu MaxForce, isi vor consuma semenii morti, in plus fata de picatura de gel si vor muri, si ei in cateva zile.

Studiile efectuate au aratat ca 1 gr. de MaxForce IC 8 – 10 boabe de gel omoara in 48 de ore circa 200 de gandaci prin contact direct si, in 5-7 zile, peste 1000 de gandaci prin efectul cascada.

Este biodegradabil, nu pateaza, nu lasa urme, nu are miros, nu este iritant.


Acest articol are 3 comentarii

  1. Silviu

    Confirm ca e foarte bun, il folosim de prin 2017 intr-un apartament clasic comunist care la mutare avea o problema cu gandacii. Au fost apoi ani cand nu am mai vazut unul.

  2. Manu

    L-am luat și noi la recomandarea vecinilor. Tot bloc nou și al nostru. Foarte eficient!
    Dar de aparatele cu ultrasunete ce părere ai?

    1. Ionut Bunescu

      Nu am testat aparatele cu ultrasunete, deci nu mă pot pronunța. 🤷‍♂️

Lasă un răspuns