N-aș putea rezista fără aer condiționat

Nu știu ce m-aș face fără aer condiționat. Până acum 6 ani am stat în chirie și mă răcoream cu ventilatorul, că atât s-a putut. Așa că odată cu mutarea la casa mea, primul lucru achiziționat a fost un aparat de aer condiționat, care imediat a mai primit un frate geamăn, căci la trei camere nu ar fi făcut față doar unul de 12.000 BTU. Aproape toate nopțile de vară le dorm cu AC pornit, căci stau la ultimul etaj, acoperișul se încălzește destul de tare, iar temperatura în casă ajunge și la 31 de grade (fix atâtea erau după o scurtă vacanță, în care am lipsit patru zile de acasă). Dar cunosc oameni, mulți chiar, care încă nu au niciun aparat de aer condiționat. Eh, fix pentru ei am câteva detalii despre un pachet fresh, eFresh, ce conține aparat de aer condiționat (cu plata în rate), instalare, dar și energie verde 100% din surse regenerabile.


Treaba e simplă, alegi unul dintre cele patru tipuri de aparate de aer condiționat din ofertă (eu recomand Midea, nu de alta, dar tot Midea am și eu, sunt foarte mulțumit de ambele, chiar și după 6 ani de folosință), completezi formularul și vei fi contactat în cel mai scurt timp de un reprezentant ENGIE. De reținut că:

  • Modelele de aer condiționat din gama eFresh îți asigură puterea necesară pentru confort, dar și un consum eficient.

  • În pachet sunt incluse toate serviciile de care ai nevoie: transport și montaj pentru aparatul de aer condiționat, dar și servicii de curățare și igienizare (la cerere).

  • Ai energie electrică din surse locale, 100% regenerabile și reduci amprenta de carbon a familiei tale.

  • Plătești echipamentul și serviciile de instalare (incluse în pachet) în 12 sau 24 de rate fixe, totul cu avans zero, direct pe factura de gaz.

Aparatele de aer condiționat disponibile în pachetul eFresh de la ENGIE sunt cele patru de mai jos, iar detalii complete + formularul de contact pentru contractare sunt disponibile pe site-ul ENGIE, aici. Spor la răcorică!


Lasă un răspuns