CaTrenul de la 9 (Ep.46 – O nectarină)
Da, erau ei, erau ca doi copii Ce împărţeau mereu o nectarină. Se sărutau, închideau ochii, Se trezeau împreună, atinşi de lumină.
Da, erau ei, erau ca doi copii Ce împărţeau mereu o nectarină. Se sărutau, închideau ochii, Se trezeau împreună, atinşi de lumină.
Ce-mi mai place să mă duc la shopping la sfârșit de sezon, că atunci sunt reducerile babane și ajung să-mi cumpăr mai mult decât ceea ce aveam urgent nevoie. De obicei mă duc într-un magazin special pentru un articol vestimentar. De exemplu, dacă am nevoie de jeanși, mă duc într-un centru comercial și caut doar blugi. Cum am pus ochii pe unii faini, i-am probat, i-am cumpărat și am plecat. Alta e situația când toți comercianții au reduceri mari, că parcă niște teniși reduși nu mi-ar strica și nici o curea, ba chiar ar fi potrivită o pereche de ghete.
Se-ntâmplă atâtea lucruri în ziua de azi, multe importante pe care nu le băgăm în seamă, altele mărunte care ne dau viața peste cap și unele normale pe care nu le mai percepem normale, și asta inconștient. Oamenii, societatea, egoismul, miserupismul care ne înconjoară ajung să ne schimbe percepția normalului și asta nu e ok, nu e deloc ok.
Recunosc, de data asta chiar m-am dus cu așteptări la concert, așteptări mari! Am cumpărat biletele la ora 10.00 fix pe 27 aprilie, când s-au pus în vânzare. Bilete la Gazon B, 150 de lei bucata, nu ca pe anumite site-uri de acum câteva zile cu două la preț de unul. După o mică-mare dezamăgire rămasă după concertul Linkin Park am venit direct de la birou în Piața Constituției la 18.00.
A-nceput de ieri să cadă Cât-un beţivan pe stradă, Nu-mi doresc decât să ningă, El asfaltul să n-atingă.
Toţi bărbaţii vor o Lady, Femeile vor o Gaga. Dacă-şi ia haina di carni, Maidanezii o fac papa!
Cea mai cover-uită melodie a acestui an e, fără discuții, Call me maybe, iar cea mai recentă variantă apărută pe YouTube e și cea mai de succes, a fost postată pe 10 august și a strâns în cinci zile aproape 14 milioane de vizualizări. Eu o tot am pe repeat pentru că nu mă pot sătura să mă amuz de reacțiile tinerilor chatruliști. Enjoy 🙂
Acum, de când a venit frigu' Dorm ca omul, învelit Şi când aud cucurigu Repede m-am şi trezit.
Pun beat pe beat şi bass pe bass, Rup boxe şi membrane. Fetele dansează, dau din ass Când eu sunt la platane.
No, apăi mie nu-mi place nici când e prea cald, nici când e prea frig, adică nu-mi plac extremele, deși se atrag, așa spune o vorbă din popor, da’ nu-i bai, că și cin’ s-aseamnă s-adună. Ia gata cu vorba și aruncă un ochi mai jos să vezi ce părere au ardelenii despre încălzirea globală, apoi ai un link cu ceva interesant și verde.