CaTrenul de la 9 (Ep.27 – Sportul vieţii)
M-am obişnuit să o dau în bară
Încă din liceu, ba nu, de la şcoală,
Dar vine şi clipa, aleasă de soartă,
Când prinzi un voleu şi o bagi în poartă.
M-am obişnuit să o dau în bară
Încă din liceu, ba nu, de la şcoală,
Dar vine şi clipa, aleasă de soartă,
Când prinzi un voleu şi o bagi în poartă.
Ora 06:45, metroul, care duce cu forţa oamenii la muncă, aude, fără să vrea, bancuri spuse între colegi de muncă, rezumatul meciului de aseară, simpatii politice şi, uneori, poveşti de viaţă. Mai era o singură staţie până la capătul de linie când un agent de pază s-a apucat să-şi rezume traiul din ultima perioadă. Probabil dăduse de un prieten, o cunoştinţă cu care nu mai vorbise de mult şi de care nu era prea apropriat, astfel încât agentul a trebuit să dea şi „din casă”.
Tare îmi doresc sub soare
O minune-ntâmplătoare.
Dar nu vine, de ce oare?
Iarăşi n-am avut răbdare?
Aş vrea să-i găsesc verii un remediu,
Răspunsul corect poate fi concediu,
La câte libere şi somn aş vrea
Să fiu parlamentar-i soluţia.
Am fost acum ceva timp la Hard Rock Cafe să vizionez un meci din fazele finale ale Campionatului European, tocmai se terminase evenimentul LG unde a fost prezentat noul televizor Cinema 3D şi m-am așezat aproape comod cu o bere în față și cu niște nachos alături, așteptând să-nceapă meciul.
Nu te cunosc prea bine, dar am auzit prin lume
Că ești frumoasă ca un soare ce duios apune.
Mi-aș dori ca măcar tu să nu știi ce e ăla dor,
În brațele mele să fii ca luna-n mijlocul stelelor.
Și mă plimbam eu pe-o cărare, ca un domn
Și-am întâlnit două pahare, cola cu rom
Și le-am condus ușor la vale, lâng-un pom
Și le-am lăsat fără suflare, vara nu dorm.
Cică soarele arde la fel de tare,
Chiar de eşti la munte, nu la mare
Şi dacă nu mă crezi, băi, frăţioare,
Vino să vezi ce am eu pe spinare!
„Se duc fetele la mare
Să le ardă soarele,
Mă duc şi eu repede
Să le ard la punctul… ce?”
E 13 şi e vineri seara,
De lângă îţi lipseşte domnişoara,
Bei nişte bere fără alcool,
Degeaba-i rece, parcă ceva e gol.