Idee mișto de cadou: curea personalizată

Nu e primul astfel de articol, în care promovez afacerile unor amici care îmi cer ajutorul, mai ales când produsele sunt faine. Și chiar s-a potrivit la fix, nu de alta, dar în ultima perioadă mi-am cumpărat numai curele din piele, deși acum câțiva ani aveam și multe textile, colorate, cu model, mai sport așa. Pe scurt, BELT Concept este un produs românesc, unicat, o curea care se prinde și se fixează cu ajutorul forței de frecare, deci nu are găuri. Iar cum cureaua poate fi personalizată, mai exact catarama ei, cu inițiale, model la alegere, logo și altele, e o idee de cadou fix pentru momentul în care nu mai știi ce să-i cumperi, căci are de toate. Sau pentru cadouri business, de ce nu?

Citește mai multIdee mișto de cadou: curea personalizată

Cei mai comozi papuci flip-flops (șlapi)

Port papuci flip-flops / șlapi sau papuci tanga, cum le mai zic eu, doar la plajă, la piscină, unde tre să fiu fără șosete, altfel picioarele mele reci au nevoie de căldurică. Ah, aceleași picioare sunt sensibile rău, poate și din cauza unui mic accident din copilărie, habar nu am, dar nu pot să mă încalț cu prea multe chestii, așa că mereu caut ce e mai comod. Iar șlapii au fost mereu o problemă pentru mine, căci mă bat, mă rod, mă freacă până la sânge, vorba piesei de la Carla’s Dreams. Asta până când am primit o recomandare care m-a salvat.

Citește mai multCei mai comozi papuci flip-flops (șlapi)

Cum să fii bombardier cu tricou fake de 200-300 de lei (Gucci, Dior, Palm Angels, Off-White, Balenciaga, Dsquared2 etc)

Dacă nu ți-ai făcut încă testul Află cât de bombardier ești (bum-bum-bum), click aici. Altfel, poți fi bombardier de Herăstrău/Nordului foarte ușor, cu numai câteva sute de lei. De ce să dai între 250 și 750 de euro pe un tricou, când îl poți lua de pe Instagram cu cel mult 350 de lei?

Citește mai multCum să fii bombardier cu tricou fake de 200-300 de lei (Gucci, Dior, Palm Angels, Off-White, Balenciaga, Dsquared2 etc)

Nike Go FlyEase, sneakerșii hands-free

Sunt două tipuri de persoane care se descalță folosind sistemul talpă-călcâi, unii care nu se pot descălța normal din motive medicale și alții leneși sau care așa s-au obșnuit (prost). Cunosc câteva persoane din a doua categorie, cu una împart și patul, dar CSF, nu putea fi soția perfectă, ci doar aproape perfectă. Însă pentru toți există acum Nike Go FlyEase, sneakerșii hands-free, care chiar sunt o inovație în lumea pantofilor sport și care se vor putea comanda începând cu 15 februarie 2021, la prețul de 120$ (probabil 120 de euro, la noi).

Citește mai multNike Go FlyEase, sneakerșii hands-free

De Black Friday, cumpără #DoarCeAiNevoie (P)

Știm cu toții cum e să te duci la supermarket, atunci când ți-e foame. Cumperi de sute de lei, deși tu voiai doar niște paste și un vin alb. Cam așa e și de Black Friday, doar că ți-e foame de reduceri, că doar o dată pe an sunt promoțiile astea bombă. Eh, dar ce-ai zice dacă în 2020 ai alege să cumperi doar ce ai nevoie, astfel încât să faci shopping inteligent?

Citește mai multDe Black Friday, cumpără #DoarCeAiNevoie (P)

Outlet bunescian – haine la reducere [4]

Brr, dar s-a făcut cam frig pe afară, unde ai fugit, tu, vară? Mda, anul ăsta fu oricum, numai cum ne-am dorit noi nu. Așa că dacă tot ne-a ținut în case, în majoritatea timpului, zic să vă ajutăm cu niște recomandări de haine la reducere, dar zic să vă grăbiți, atât eu, cât și Diana, plasăm comanda fix acum, cu multe dintre articolele menționate mai jos. Treaba e simplă, pe answear.ro sunt reduceri de până la 55% – dacă tot n-am mai dat banii pe zboruri și vacanțe, zic să ne relaxăm cu niște shopping online binemeritat. Ah, la finalul articolului avem și un cod de reducere pentru voi, care se aplică și la produsele deja aflate în promoții.

Citește mai multOutlet bunescian – haine la reducere [4]

Converse x Scooby-Doo

Sunt un boșorog, așa simt când mă uit la copiii din ziua de astăzi și la ale lor desene animate care nu mai sunt cum erau “ale noastre”, cum nici Vama nu mai e la fel și tot așa. Dar jur că desenele clasice de pe Cartoon Network erau altceva, iar Scooby-Doo era printre preferatele mele, mă trezeam dimineața, în weekend, ori veneam de afară, de la joacă, direct în casă pentru că “începeau desenele” și nici nu era telecomanda la ăl bătrân. Așa că probabil îmi înțelegeți nostalgia care m-a lovit când am văzut colecția de teniși, tricouri și hanorace Converse x Scooby-Doo.

Citește mai multConverse x Scooby-Doo

Anatomia pantofilor sport

Australienii le spun runners, britanicii – trainers, americanii – tennis shoes sau sneakers, românii – adidași (că deh, ca la Xerox, Jeep și altele). Indiferent cum le-ai spune, miliarde de oameni îi poartă acum, ei datând însă de la finalul secolului 19. Se pare că americanii cumpără cele mai multe perechi de sneakers, în medie vreo 3 pe an (ups, depășesc cu mult media), iar producția anuală, la nivel mondial, este de 23 de miliarde, în principal în China sau țări din Asia de Sud-Est.

Citește mai multAnatomia pantofilor sport

12 perechi de încălțări super comode

Hai noroc, izolașii mei, tot acasă? Și eu la fel. Dar dacă aveți de gând să vă faceți curaj de niște plimbări mai dese, zic să vă recomand 12 perechi de pantofi super comode, care mie-mi plac. Nu spun că sunt cele mai comode, ci doar că pentru mine sunt super confortabile. Dacă aveți și voi alte sugestii, chiar vă rog să aruncați cu ele în comentarii.

Citește mai mult12 perechi de încălțări super comode