iOS 15.4: Deblocare iPhone cu mască + Certificat European în Wallet/Health app

Hai noroc și sănătate, să vă rateze Omicronu’ așa cum a făcut-o Sergio Ramos în 2012. Între timp, după doi ani de pandemie, vine și Apple cu o funcționalitate mult așteptată, deblocarea prin Face ID chiar dacă porți mască. Doar că tre să mai așteptăm puțin versiunea 15.4 de iOS, momentan de abia a fost lansată 15.3 (update it!). Ah, și vom putea adăuga și noi, cei din UE, certificatul de vaccinare în Wallet/Health, cu tot cu QR code, direct, nu prin metode alternative despre care am scris și eu aici. Detalii, mai jos.

Citește mai multiOS 15.4: Deblocare iPhone cu mască + Certificat European în Wallet/Health app

Cum îți generezi certificatul de vaccinare + adăugare în Apple Wallet și alte mobile wallets

Vaccinarea s-a mișcat cu talent în România, n-am fi crezut că ajungem în situația în care să ne expire sute de mii de doze, astfel încât să fie nevoie să le distrugem, donăm sau vindem altor state. Mă rog, cine și-a dorit (și a putut) s-a vaccinat – scuze medicale pot găsi mulți, însă cunosc femei însărcinate, amici cu boli cronice nașpa ori cu alergii urâte care tot au ales să se vaccineze, la recomandarea unor doctori cu cap. Mă rog, prin RO încă suntem bine, dar deja vedem cum lovește versiunea Delta și pe la noi… și mi-e să nu ne întoarcem din nou la restricții serioase, de nevoie.

Citește mai multCum îți generezi certificatul de vaccinare + adăugare în Apple Wallet și alte mobile wallets