Probabil cele mai bune Mac and Cheese din București
Probabil știți că sunt pofiticiosul șef, din postările de pe blog din categoria păpică sau din aparițiile de pe vlog-ul de mâncătorie al lui Marian, Aici sau la pachet. Iar de când cu pandemia, am comandat mult mai des acasă, ba chiar am tot încercat chestii noi (care sunt livrate și în Berceni, desigur). Ne plac mult de tot mac and cheese, atât mie, cât și Dianei, dar nu mâncăm prea des, căci nici nu prea avem unde în București. La Hard Rock Cafe, restaurantul nostru de suflet, nu cred că le ratăm aproape niciodată. Dar de vreo lună am găsit niște macaroane senzaționale, vedeți mai jos de unde, cum și care.