Piticul grătarelor

A fost o dată ca niciodată, că de nu s-ar bea bere, nu s-ar mai povesti, Albă ca Spuma Berii și cei 7 mici de pe Tărâmul Tineretului, pe limbajul 2.0 – Campionatul Național de Grătar Golden Brau. Astfel că într-o zi ploiasă, ca mai toate cele din luna mai, două echipe de bloggeri, cititori, jurnaliști și vedete s-au duelat în furculițe și la grătare s-au înhămat.

Chinezu, Alexandra, Adrian și Andreea Mantea au format prima echipă, dar se pare că a fost și cea din urmă, pentru că echipa câștigătoare a fost cea compusă din Piticu, Ivo, Ștefan și Raluca Lăzăruț. Piticu trebuie suținut prin voturi pentru a câștiga finala din iulie de la București unde se va duela cu alți bloggeri (și ale lor echipe) din țară – badge-ul din dreapta sus de pe blogul lui Cristi aka Piticu o să vă facă sigur cu ochiul. Mai jos sunt câteva fotografii de la fața locului plus două filmulețe, primul de la grătar, al doilea de la jurizarea echipelor. Mulțumesc reporterului Ionuț Berărescu, prezent la datorie pe o zi cu ploaie torențială:

 

 

 

 

 

În București s-a disputat prima etapă din Campionatul Național de Grătar Golden Brau, care se va desfășura și în alte 6 orașe ale țării: Iași, Ploiești, Arad, Craiova, Galați și Cluj. Concursul se desfășoară până în a doua jumătatea lunii iulie, când va avea loc Marea Finală de la București, în zilele de 21 și 22 iulie, în cadrul căreia cea mai iscusită echipă în arta preparării grătarului va câștiga premiul de 5000 de euro.

Acest articol are 5 comentarii

  1. andreea

    5000 euro pentru ca stii sa faci gratar? gata trec in bucatarie :))

Lasă un răspuns