Cină caldă în doar zece minute

Salut, sunt Ionuț Pofticescu și, deși nu mănânc mult, înghit în sec doar când mă gândesc la ceva preparat gustos! Aș mânca, asemenea unui bebeluș, din două în două ore, puțin și bun. Dar sunt și pretențios, iar mama nu mai e lângă mine să-mi gătească tot ce-mi dorește inima burta, așa că, de vreo șase ani, cochetez destul de des cu gătitul.

Gătesc mai mereu pentru că nu-mi prea place să-mi reîncălzesc mâncarea, gustul nefiind niciodată la fel. Asta nu înseamnă nu bag la ghiozdan și mâncare rece, nici vorbă, eu sunt din categoria celor care, la o nuntă, de abia așteaptă aperitivul, neinteresându-mă prea tare ce mai e de mâncare apoi.

Să revin la mâncare caldă, ador gusturile puternice și petrec peste o oră, în bucătărie, atunci când îmi fac shaorma de casă, dar nu am timp mereu, așa că, de multe ori, îmi comand pizza, știind că în juma’ de ora e la ușă. Dar ce faci când e sâmbătă seara, frigul toamnei te ține legat de pat, deși stai cu două pilote pe tine, și ți-e cam foame. Și ai mânca ceva bun. Dar care să se facă repede, pentru că în jumătate de oră ai leșina de foame și tu, dar și iubita care tocmai a intrat în casă.

Păi alatăieri seară ne-am descurcat fix așa:

  • am luat o baghetă și am feliat-o (1 minut)
  • am desfăcut cele două cutii de Hochland Delicii Calde Bruschetta (Pizza și Rustica)
  • am întins deliciile calde pe felii și le-am pus, într-o tavă, la cuptor (1 minut)
  • după 8 minute, oprit cuptorul, scos feliile și bătaie pe ele + ars pe limbă, că cine mai aștepta să se răcească.

 

Concluzii: un preparat ideal pentru atunci când n-ai timp să gătești ceva mai complicat sau când vrei să mănânci “și altceva”. Deși mă așteptam ca feliile să fie “cam grase”, se pare că m-am înșelat. Ah, Rustica rullz! Ok și Pizza, dar Rustica e mai bună #părereamea!

 

Hochland Delicii Calde Bruschetta Pizza – brânzeturi, ardei, șuncă fiartă, salami

Hochland Delicii Calde Bruschetta Rustica – brânzeturi, ceapă, șuncă fiartă, fum

 

 

Acest articol are 4 comentarii

  1. Denisa

    Dacă le-aş vedea prin magazine, I would be so happy!

    1. Ionut Bunescu

      La Mega Image n-am văzut, se mișcă mai greu cu adusul produselor noi, însă la Cora era un raft plin.

  2. CataLin

    si eu am gasit tot in Cora, la Lujerului. dar nu sunt de acord cu tine, sunt mai bune bruschetele cu pizza 😀

Lasă un răspuns