Probabil cel mai bun restaurant cu livrare din Berceni

De când cu pandemia, probabil că mai toți comandăm mult mai des mâncare. Fie că ne-am săturat de ce gătim în mod frecvent, ori că nu avem timp, sau că mai vin în vizită puținii prieteni cu care ne mai vedem în spații închise. Iar cum în zona Apărătorii Patriei nu livrează prea multe restaurante mișto (pentru că e prea departe, domne), am încercat să testăm ce e disponibil în Berceni, din cam toate aplicațiile de food delivery. Și am găsit un restaurant local, ce înainte făcea doar burgeri, dar acum și-a diversificat muuult meniul și doar cu un preparat a cam sfeclit-o, în rest mâncarea e super bună, porțiile sunt generoase și cu prețuri decente.


De South Burger este vorba, cei de la care am tot comandat burgeri atunci când ne era poftă, pentru că sunt aproape, ajung rapid, nu costă o avere și sunt probabil cei mai buni din cartier. Au peste zece tipuri de burger, clasic, cu creveți, cu somon, vegetarian, cu carne de berbecuț, cu unt de arahide, cu halloumi, french, italian și alții. Garantez pentru clasic, sweety, burgerul casei și italian. Buni tare, între 27 și 35 de lei (fără cartofi).


Dar să revenim la mâncarea mai nou adăugată în meniu, cea care m-a făcut să scriu acest articol. Cum nu am nicio poză cu burgerii (dar îi găsiți în meniul de pe site), mai jos veți găsi poze 100% naturale, cum le-a făcut telefonul, fără editare, căci nu am niciun interes ascuns în această promovare, pur și simplu îmi place foarte mult mâncarea lor, e livrată mereu fierbinte și merită promovați, mai ales către bercenari și cei din zonă. Ah, zic de zonă pentru că doar de la locația din Berceni livrează tot meniul ăsta șmecher, dacă depășești 6 km, nu livrază deloc ori o fac din altă parte, unde nu au disponibil întreg meniul (Unirii sau Cotroceni). Ceea ce e puțin frutrant, și nu mă refer doar la South Burger, ci la orice alt restaurant care livrează mâncare, dar care nu-mi poate tarifa mai scump livrarea, alegând să nu preia comenzi din afara unei anumite zone. Măcar în pandemie speram să își dorească mai mulți clienți, dar CSF, unii depind de aplicațiile de food delivery, alții precum South Burger (care au și livrare proprie), ar fi putut să extindă aria de livrare, desigur, cu un preț mai mare, sigur nu sunt singurul care ar fi plătit extra.


Așea, păi vă las mai jos câteva preparate comandate recent, alături de o scurtă descriere + feedback:

  • Antricot de vită + cartofi cu rozmarin (470 gr, 47 de lei) – un preț excelent pentru porția super generoasă, gust perfect al antricotului, dacă îl comandați făcut mediu. Un prieten a vrut bine făcut și pe mine nu m-a dat pe spate, trebuia să mestec prea mult carnea. Dar aici depinde și de preferințele fiecăruia.

  • Schnitzel milanez (Schnitzel din mușchi de vită, roșii, rucola, ceapă, garnitură de cartofi chips, 560 gr, 47 de lei) – băi, oameni buni, o singură dată l-am comandat, dar am leșinat de la gustul perfect! Carnea este incredibil de fragedă, combinația de legume e perfectă, iar dacă vă întrebați unde e schnitzelul în poza de mai jos… e fix sub toate legumele, atât de mare e! Adică eu nu am cum să-l dau gata singur nici dacă nu mănânc două zile. Merge share-uit fără probleme.

  • Șnițel crocant de curcan și piure cu trufe (500 gr, 44 de lei) – nu mă întrebați de ce acesta e șnițel, iar cel milanez e schnitzel, că nu știu. Dar ce știu sigur e că piureul ăla cu trufe, care are și felii de trufe pe deasupra, este de nota 11. Iar șnițelul fix cum trebuie. Salivez tastând. Ah, în poză se vede doar unul dintre cele două șnițele, căci mai e unul sub. Deci la fel, meniu bun de share-uit sau pentru gurmanzi. Știu că mă repet, dar piureul cu trufe este demențial!

  • Ravioli pesto (Ravioli cu branza • Pesto de busuioc • Prosciutto crudo • Muguri de pin • Unt • Parmezan • Gran cucina • Vin alb si ulei de masline extravirgin – 400 gr, 35 de lei). Pastele preferate ale doamnei Bunescu, și confirm și eu, chiar dacă Diana și le comandă aproape de fiecare dată, jumătate oricum tot la mine ajung (cel mai probabil reîncălzite, căci porțiile sunt mari cam la orice preparat).

  • Spaghette cu fructe de mare (Spaghette • Baby caracatita • Sepie • Creveti • Scoici • Rosii • Usturoi • Apio • Ulei de masline • Rucola – 650gr, 35 de lei). Singurul preparat pe care nu îl pot lăuda. L-am comandat pentru că avea usturoi (care lipsește din porția de Fettuccine cu creveți și dovlecei), dar am rămas puțin dezamăgit, doar fructele de mare au fost ok, deși normal că erau congelate, în schimb pastele au fost necondimentate, destul de fade. Nu mai repet comanda, sigur încerc fettuccinele data viitoare.


Cam atât, meniul însă e foarte stufos, doar că încercăm să nu mai comandăm trei zile la rând, ca săptămâna trecută. Vom reveni cu update-uri, după ce mai testăm și alte preparate. Sper că v-am fost cu folos, dacă locuiți în Berceni, iar dacă e să comandați de la celelalte două locații (Unirii sau Cotroceni), aruncați mai întâi o privire pe meniu, căci diferă, după cum spuneam. Iar în Berceni au restaurant + terasă – Strada Împăratul Traian, nr. 74, Sector 4, dar încă n-am ajuns pe acolo. Mai multe detalii, pe southburger.ro

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns