1 Flares 1 Flares ×

House of Cards a fost primul serial original Netflix pe care l-am văzut. Am crezut că e doar o excepție, nu că voi ajunge să nu pot concepe viața fără Netflix pe telefon, tabletă și Smart TV. E ca abonamentul de telefonie mobilă, nu te poți lipsi de el, iar acum am ajuns chiar să revăd Friends, datorită Dianei. E molipsitor, vorba lor, cel mai mare dușman al Netflix este somnul. Dar să revenim la cel de-al șaselea sezon din “Culisele puterii”.

Din 2013, de când am văzut primul sezon, m-am tot întrebat: oare cât de departe poate merge House of Cards? Iar dacă în ceea ce privește acțiunea și schimbările neașteptate, poți accepta, cu timpul, că așa e serialul, dispariția din serial a lui Frank Underwood (Kevin Spacey), în urma scandalului sexual, e posibil să influențeze destul de mult cursul ultimului sezon și, în același timp, deziderabilitatea acestuia.

Eu voi da play, desigur, probabil într-o sesiune de binging în weekend, și mă întreb oare cum se va sfârși sezonul, cu Claire în viață sau nu. Aflăm vineri, 2 noiembrie, când al șaselea sezon de House of Cards va apărea pe Netflix.

 

 

 

 

Robin Wright – câștigătoarea Globului de Aur și nominalizată la premiile Emmy – se întoarce în calitate de președinte al Statelor Unite în cel de-al șaselea și ultim sezon al serialului House of Cards.

Nominalizați la Academy Award®, actorii Diane Lane, Greg Kinnear și Cody Fern se vor alătura distribuției serialului. Aceștia vor fi alături de Robin Wright, dar și de Michael Kelly, Jayne Atkinson, Patricia Clarkson, Constance Zimmer, Derek Cecil, Campbell Scott și Boris McGiver.

Producătorii executivi sunt Melissa James Gibson, Frank Pugliese, Robin Wright, David Fincher, Joshua Donen​, Dana Brunetti​, Eric Roth​, Michael Dobbs​ și Andrew Davies​.

Serialul a fost creat de Beau Willimon și este produs de Donen/Fincher/Roth și de studiourile MRC pentru Netflix.

În anul 2013, House of Cards a devenit prima serie originală online care a primit nominalizări importante la Premiile Primetime Emmy. Seria a primit 53 de nominalizări la Emmy, cu șapte premii câștigate – inclusiv cel mai important Emmy pentru un serviciu de difuzare online, premiul lui David Fincher pentru “Outstanding Directing for a Drama Series”. House of Cards a fost nominalizat la șase premii Golden Globes și a câștigat două. Legendara serie a primit 11 nominalizări pentru Screen Actors Guild și a câștigat două premii; un premiu AFI; patru nominalizări la premiile Writers Guild, cu un premiu câștigat; două nominalizări la BAFTA; patru nominalizări la premiile Producers Guild; două nominalizări la premiile Directors Guild și un premiu Peabody, pe lângă alte distincții.

 


Dă un like și-un share, mon cher!

One Response to “Ultimul sezon House of Cards va fi lansat pe 2 noiembrie 2018”

  1. House of Cards este unul dintre cele mai tari seriale politice pe care l-am văzut.

    Abia aştept să vină iarna să pot vedea ce se mai întâmplă la un pahar de vin fiert !

    Mulţumim pentru veste !

    1

    0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *