Chinezii s-au mutat in centru

Prima oară când am dat de chinezi, de mulți chinezi în capitală eram prin Europa/Dragonul Roșu. Au reușit să rămână întipăriți în mintea mea cu expresii precum “pardon”, “căruțu”, deci cu un gust puțin amar. Dar de când a dat corporatismul peste mine am ajuns să mănânc mai mult la birou decât acasă și am întâlnit și niște chinezi care fac lucruri gustoase, primul experiment testat pe propriile papile fiind orezul Yuan Yang.

Mi-a plăcut după cum arată în meniu, așa cum îmi place o tipa de pe coperta unei reviste. Am rămas fidel, adică nu am mai încercat și alt orez pentru că, de, sunt mai pretențios și deja găsisem ceva care îmi plăcea. Comanda o făceam la birou cu ai mei colegi, dar între timp s-a deschis un restaurant și în Pipera, chiar aproape de clădirea unde muncesc, deci ole! Acum că Wu Xing a inaugurat o nouă locație și în Centrul Vechi (Covaci 14) e perfect, pentru că vorba aia prea multă shaorma strică.

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns