Teatru: Mecanica inimii

Marți seara, la Teatrul Bulandra, m-am simțit din nou copil, deși nu venisem la teatru de păpuși. Tocmai vizionasem și trăisem piesa “Mecanica inimii” după Mathias Malzieu, pusă în scenă de cinci nume mari ale scenei românești, în regia lui Chris Simion. Scenariul adaptat prezintă o iubire atipică, fiind o piesă despre dragoste, visare, încredere în sine și luptă interioară, aria temporală întinzându-se pe parcursul a câtorva ani buni.

A fost pentru prima dată când am văzut-o pe Maia Morgestern, care joacă rolul unei mame super protective și de al cărei glas suav nu ai cum să nu te îndrăgostești. Marius Manole e copilul nebun, care nu-i cel mai breaz din curtea școlii, dar care îndrăznește să viseze și să lupte pentru a-și atinge scopurile inimii. Medeea Marinescu întruchipeaza fata naivă, dar simpatică, ce evoluează într-o domnișoară draguță, dar cu sentimente incerte. Văru’ de la tocmai.ro, pardon, Șerban Pavlu (pe numele său real) e băiatul rău din curtea școlii, foate gelos și agresiv, dar care se maturizează șmecherește și își atinge scopurile curat-murdar. Iar dacă personajele interpretate de actorii de mai sus nu îți trezesc prea mult copilul din tine, apariția magicului Marian Râlea sigur o va face. Jocul actorilor te face să ignori decorul minimalist, iar efectele video și sunetele perfect alese completează o seară perecută cu folos, în care 1h50m ai uitat că ai telefon în buzunar, prieteni pe Facebook sau, în cazul meu, că afară tună și fulgeră, iar eu nu fac poze trăsnetelor ca să le postez pe Instagram.

O nouă punere în scenă are loc fix astă seară, 12 iunie 2014, de la 21:30, în București, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei (cea de la Izvor). Dacă poți ajunge, dă o fugă și rupe-te două ore de cele lumești.

Lasă un răspuns