Două seriale cu/despre internet

E 2015, deja internetul este la îndemnâna oricărui copil din România care are propriul său smartphone, după cum ar zice Victor Viorel Ponta, nu? Eh, las exagerările politice la o parte și shareuiesc cu voi două seriale pe care le-am văzut recent, iar după cum spune și titlul, ambele au legătura cu internetul.

 

Primul se numește Selfie și are doar un sezon, asta după ce ABC a hotărât că nu se mai filmează și un al doilea din cauza audienței prea mici (aproximativ 4,7 milioane de telespectatori/episod). Însă îl recomand cu mare plăcere tuturor starurilor feminine de pe Instagram-ul românesc, e fix despre ele, am râs cu o așa poftă încât, sincer, chiar îmi pare rău că nu sunt decăt 13 episoade. Comedie, 21 de minute/episod, amuzant, lejer, fain.

 

 

Al doilea e ceva mai serios, chiar prea serios și te cam pune pe gânduri. Black Mirror se numește, e un serial englezesc, difuzat începând cu 2011. Nu vă recomand să vă uitați la trailer, decât dacă e musai, eu vă spun doar atât: uitați-vă la primul episod și după ce vă lasă muți, treceți și la al doilea, ca să vă bulverseze și mai tare creierii. Episoadele au câte 60 de minute fiecare, nu au nicio legătură între ele, chiar și distribuția actorilor diferă de la un episod la altul. Sunt câte trei episoade în primele două sezoane, iar din sezonul trei a apărut, momentan, doar un prim episod.

 

 

 

Acest articol are 2 comentarii

Lasă un răspuns