3 e cifra mea norocoasă, nu știu dacă și datorită multelor basme pe care le-am citit în copilărie sau a vreunui alt motiv, poate chiar religios, habar nu am, doar știu că sunt într-o bună relație cu această cifră, încă de când eram mic (fără muștar). Zic de trei pentru că tocmai am bifat a treia ediție consecutivă de Biz SMS Camp.
Ce-mi place cel mai mult e că, după fiecare ediție, nici nu se poate pune întrebarea dacă vreau să mai vin data viitoare, pentru că tabăra devine ca un drog ce dă dependență din prima și, spre deosebire de un drog adevărat, își schimbă compozițiile fizică și chimică, de fiecare dată.
Aproape 100 de oameni, aproape 50% persoane noi, care vin pentru prima dată în tabără. Aproape 100% entuziasm înainte de plecarea în tabără, cel puțin pentru mine, care n-am mai fost în tabere, nici când eram mic.
Pe scurt, timp de 4 zile am câștigat tot ce se putea:
controlul total al microfonului
dar și al portavocii
competiția de înviorare
dar și primul debate organizat în taberele BIZ
Battleship War by Shoteria
dar, cel mai important, aproape 100 de prieteni
Foto by Alex Damian și Alex Mihăileanu.
Ne vedem în iarnă!
Biz SMS Camp 2016 a fost organizat de Revista BIZ cu sprijinul Staropramen, Garanti Bank, Doppelherz, Banca Transilvania, Farmec, Chivas, Siviero Maria, Flanco, MSL Group The Practice, TNT, Enel, Dr Oetker, Domeniiile Samburesti, Shoteria, Calif si Jubile Catering.
Bravo maestre! Poate data viitoare ajung și eu la BizSmsCamp.
Pingback: Zilele BIZ sau Social Media Winter Camp? - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu