Suveranii au propriile cărți de identitate și numere de înmatriculare

Am văzut un clip pe Facebook al unui „suveran” care era foarte deranjat că a fost oprit de Poliția Rutieră, pentru că folosea numere de înmatriculare proprii, făcute de el cu mânuța lui, pentru că e SUVERAN, nu „persoană fizică CNP”. Ba chiar are și carte de identitate diferită, tot suverană, desigur. Așa că am încercat să aflu mai multe despre suverani și ce vor ei de la viață.Credeam că doar pe alte meleaguri poți găsi asemenea fanatici și duși cu pluta, dar se pare că doar nu auzisem eu de ai noștri, până acum. De exemplu, el este Suveranul Viorel Nicolovici, din Rovinari, aflat „în tranzit pe pământ„, proclamat suveranitate individuală. Iar cartea lui de identitate, în forma actuală, după mai multe modificări, se prezintă cam așa:

 

 

Iar mașina sa are numărul de înmatriculare vn 01 suveran (preferențial, desigur):

 

Conform Adevărul:

Poliţiştii i-au cerut şoferului să demonteze plăcuţele de pe maşină, dar acesta a refuzat. Oamenii legii au desfăcut ei plăcuţele şi l-au chemat pe „viorel suveran“, la sediul Poliţiei Rovinari. Şoferul i-a acuzat pe poliţişti că-i distrug maşina şi a filmat tot incidentul. Bărbatul face parte dintr-un grup care nu recunoaşte actele de stare civilă emise de statul român, pentru că, prin acestea, consideră că orice persoană ar deveni înrobit. Astfel, cei care au această credinţă îşi confecţionează propriile documente de identitate, care, obligatoriu, nu conţin Codul Numeri Personal.

 

Întreaga postare este aici, iar mai jos e un clip cu alt suveran, care se deplasează cu „numere suverane exempte”. Canalul său de YouTube mai găzduiește și alte trei clipuri, despre PERSOANA FIZICA CNP semnifica statutul de sclav, Diferenta dintre PERSOANA FIZICA CNP,CCNV și persoana naturala și Despre suveranitatea individuala.

 

 

SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege. ♦ Fig.Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain.

Acest articol are 6 comentarii

  1. MC Skkiz

    Deci sa inteleg ca daca esti suveran nu esti persoana, esti fiinta fie ca si un animal (ex un caine) de altfel.Daca este asa atunci ai mari dezavantaje. Daca de exemplu ai probleme prin strainatate cum are baiatul acela in Malaezia care a fost condamnat la moarte, statul roman nu va interveni pentru tine. De altfel tu ca „suveran” daca iei bataie de la cineva sau mai rau esti omorat acea persoana nu cred ca poate fi acuzata ca a batut un om sau de omucidere pentru ca fiinta vie poate fi si un caine,un cal etc.

    1
    1
    1. dan

      Diferenta dintre un om si un animal (de ex. caine) este ca omul are constiinta. Nu este vorba ca ai dezavantaje. Nu mai nici drepturi (care in fond nu sunt drepturi, ci permisii sau privilegii) dar nici obligatii. Statul a fost constituit prin vointa poporului care este format din fiinte vii. Deci statul in mod normal se afla sub oameni. Dar ce a facut statul? A infiintat o persoana prin certificatul de nastere si a facut omul sa creada ca el este aceasta persoana. Cine creaza controleaza. In consecinta, omul din suveran constituitor al statului s-a trezit cu statutul de persoana, sub jurisdictia statului. (oita statului).

      10
  2. anonim

    In Statele Unite exista numere auto personalizate, realizate la comanda proprietarilor, complet diferite de cele standardizate.
    In Tara celor Liberi se poate, in Tara Sclavilor nu se poate.

  3. Mary

    Oricum statul român nu a intervenit. Ba mai mult, s-a făcut că plouă. Deși mișcarea asta, a suveranilor, pare că e compusă din oameni „duși cu pluta”, în realitate s-ar putea ca anumite idei expuse de ei să nu fie așa de absurde. Modalitatea de difuzare pare însă una hilară.

    2
    4
  4. dan

    Un suveran sau o fiinta vie este un om ca oricare altul care nu se mai identifica cu persoana legala CNP, creata de statul roman prin certificatul de nastere. De fapt, el este beneficiarul acestei entitati fictive juridice. Aceasta entitate juridica a fost creata de statul roman pentru om, ca acesta sa poata sa faca comert. Dar nicidecum ca o identitate. Inselatoria cea mare este cu un grup de interese fac omul sa creada ca el este aceasta persoana….Si daca omul consimte a fi aceasta persoana, atunci statul poate sa faca orice cu el.

    11

Lasă un răspuns