Noul meu parfum preferat: Sospiro – Diapason

În octombrie 2018, am scris un articol în care cu greu am reușit să realizez un Top 5 parfumuri preferate, dar uite că la nici jumătate de an, prima poziție se schimbă, deși nu m-aș fi așteptat la asta prea curând. Dar nu ai cum, pur și simplu nu ai cum să nu te dea pe spate mirosul parfumului de nișă Sospiro – Diapason, care s-a agățat de locul întâi în top, probabil pentru mult timp de acum încolo.

 

Fix acum o lună, plimbându-mă prin mall, am văzut o reclamă pe lateralul unei scări rulante: niște parfumuri super colorate, în sticle catifelate, mi-au sărit direct în retină. Așa că am intrat în Douglas, ca orice pasionat de parfumuri, curios maxim. Auzisem vag de Erba Pura, știam că e super vândut, dar nu știam de întreaga gamă de la Sospiro, așa că le-am mirosit pe toate, pe testerele de carton, iar pe unul singur am vrut să-l testez și pe piele. Damn, a ieșit postarea asta:

 

 

Eh, de atunci până acum a trecut ceva timp, așa că de vreo săptămână nu m-am parfumat decât cu el… iar eu nu prea folosesc același parfum în fiecare zi, ci în funcție de mood-ul pe care îl am în fiecare dimineață, în funcție de vreme, haine etc. Știu, dacă vreau să nu-l termin prea repede, ar trebui să îl las pentru ocazii mai speciale, nu să-l folosesc zi de zi, dar nu prea pot, e mult-mult prea mișto.

 


 

Sospiro a apărut în 2011, brandul italian de parfumuri de nișă fiind creația lui Sergio Momo (care este și fondatorul Xerjoff). Sospiro combină o colecție unică de parfumuri cu arta muzicală, parfumurile purtând denumiri italiene precum Duetto, Accento, Opera, Melodia, Diapason, Vivace sau Soprano. Din câte am mai aflat, se pare că sticluțele sunt lucrate manual, de la catifea la ornamente, cam tot, mai puțin pulverizatorul, desigur.

 

 

Sospiro Diapason a fost lansat în 2017, este parte din gama exclusivă, care nu se comercializează peste tot, și se prezintă cam așa:

Ai simtit vreodata majestuozitatea trandafirului bulgaresc? Ai simtit vreodata parfumul fermecator al muscatei egiptene?

Lasa-te invaluit de vartejul acestei simfonii parfumate, care ii va captiva pe toti cei din jur. Imagineaza-te pe tine in miez de noapte bucurandu-te de ritmurile olfactive ale lemnului de guaiac American si ale cedrului atlas marocan. Inventeaza pasi noi si urmareste inima de ambra vibranta, vetiver Haitian si mosc!

 

Aproape toată gama de parfumuri Sospiro este unisex, sunt apă de parfum, deci destul de puternice, dar ca la orice gamă de parfumuri de nișă, unele se vor potrivi mai bine bărbaților, altele mai bine femeilor. Pot spune că Diapason are un accent mai puternic masculin, dar cred că se potrivește de minune și pe o piele feminină. Mi-au mai plăcut și Ouverture, Erba Pura și… mă opresc, că sigur le-aș vrea pe toate.

 

Gama Sospiro se găsește pe douglas.ro, în magazinele Douglas, însă Diapason este disponibil doar în câteva magazine fizice din București (Băneasa Feeria, Mall Vitan, AFI Cotroceni, Mall Plaza) și în Timișoara, Craiova, Sibiu, Baia Mare sau Galați.

 

Acest articol are 3 comentarii

Lasă un răspuns