Discriminarea nu e pentru toată lumea: CNCD a amendat Google România în cazul „Catedralei Prostirii Neamului”, dar Senatul interzice orice referire la identitatea de gen în școli

După cum zicea Grigore Alexandrescu, în a sa fabulă “Câinele şi căţelul”, vrem egalitate, dar nu pentru căței… sau pentru toți oamenii, indiferent de gen.

În timp ce ieri, Senatul, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, a adoptat o modificare la Legea Educației Naționale care interzice orice referire în școli și universități la identitatea de gen, ”înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”, astăzi, Google România (București) a fost amendată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de lei după ce nu a luat nicio măsură și nu a informat centrala cu privire la schimbarea pe Google Maps a denumirii Catedralei Mântuirii Neamului cu „Catedrala prostirii neamului”.

Că (din păcate) Biserica e ditamai puterea în statul românesc, știm. Dar ce facem cu articolul 16 din Constituția României, care la punctul (1) zice cam așa: Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Asta legat și de parteneriatul civil și multe altele, printre care și idioțenia de modificare făcută de Senat. Din fericire, cică pe surse, Klaus Iohannis nu va promulga legea prin care se interzice în școli și universități orice referire la identitatea de gen.

Sigur pică și amenda pentru Google, că tare amuzant ar fi ca partea reclamată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile. Aceasta ar fi una (dintre cele mai tari) glume.

 

Lasă un răspuns