După 13 ani, de abia acum am văzut unul dintre cele mai tari seriale ever – Sons of Anarchy

Deși îl aveam de vreo 2-3 ani pe listă, încă nu apucasem să-i dau play, dar la insistențele soției, acum o lună am început un nou serial, după mult timp, căci avem o groază încă neterminate. Nu știam decât că e cu o gașcă de motociliști și atât. Băi, frațiorii mei, ador serialele care te țin în priză, pe care le urmărești ținându-ți respirația, mai ales când fiecare episod se termină atât de f*cked up încât nu prea ai cum să nu-l începi și pe următorul! Este, probabil, unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut vreodată (cam târziu, știu).


Sons of Anarchy a rulat din 2008 până în 2014, are 92 de episoade (40-80 de minute, depinde de episod, dar majoritatea sunt de 40-50). Bifează actori cunoscuți, de la Charlie Hunnam (actorul care trebuia să fie Christian  Grey din 50 Shades, doar că a refuzat, l-ați mai văzut în Pacific Rim, King Arthur, Triple Frontier, Papillon, The Gentlemen), la Katey Sagal (Peggy Bundy din Familia Bundy, pe care eu nici nu am recunoscut-o inițial, oricum are un rol fenomenal), Maggie Siff (Mad Men, Billions), Ron Perlman (Hellboy, American Dad, Fantastic Beasts and Where to Find Them) până la personaje precum Marilyn Manson sau Danny Trejo.

Serialul zici că e făcut de HBO, la cât sânge are, doar că sexul e prea rar ca să fi fost rețeta clasică HBO din anii 2000. Droguri, trafic de arme, povești de dragoste, familie, bani și nervi pentru privitori sau lacrimi, în cazul soției, care mi-a plâns cred că juma de serial, de parcă ne uitam în fiecare seară la Titanic. Da, uneori poate părea previzibil, dar te trezești cu un pat de pistol peste ceafă… de nu știi ce te-a lovit. Foarte puține chestii sunt construite și lăsate a fi înțelese din timp, una dintre excepții este finalul. Doar ce vă rog, după ce dați gata toate episoadele, apăsați din nou play la primul episod, fix pentru început, o să vă dați voi seama de ce, de abia atunci.

Cu plăcere, dacă nu l-ați văzut, zic să vă pregătiți popcorn, bere și multe ore înfipți în canapea. Nu de alta, dar serialul nu are degeaba nota 8,5 pe IMDB, din peste 265.000 de voturi. Ah, îl găsiți pe Netflix.

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns