De azi, 28 septembrie 2021, te poți vaccina sau programa pentru doza 3 (booster)

Dacă acum câteva zile scriam “Vă rog eu, nu vă vaccinați! Rămân mai multe doze 3 pentru noi.”, sperând să funcționeze psihologia asta inversă, ajutată de falsul egoism, astăzi văd că suntem relativ pe un drum mai bun, ajungând la 42.812 doze administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 20.254 de persoane care au primit doza a treia, numită și booster. Deci 22.558 de doze, fără cele booster. Not bad, deja am auzit de cozi la centrele de vaccinare.

Iar de astăzi, 28 septembrie 2021, te poți vaccina sau programa pentru doza 3 (booster), lucru pe care îl pot face cei cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice sau din domeniile esențiale, care deja au 6 luni de la administrarea primele două doze (Pfizer, Moderna sau Astra-Zeneca, pentru Johnson&Johnson încă nu e cazul de doza booster, la noi). Doar că eu, din populația generală, nu mă pot programa încă, deși pe 23 octombrie se împlinesc cele 6 luni. În schimb am putut să-i programez pe ai mei, pentru săptămâna viitoare. Sper ca în curând să pot și eu, dar acum văd zero locuri disponibile în platformă, ba chiar am sunat și la call center, dar se pare că nici ei nu au mai multe informații, ci doar ajută persoanele care nu au acces la internet sau nu se descurcă.

Mai multe detalii, mai jos, însă între timp veștile nu sunt prea bune, adică azi am avut record de infectați 11.049, 350 de internări în spital, 49 la ATI, 208 persoane decedate. În momentul de față: 10.164 de persoane sunt internate în secții, dintre care 289 sunt minori; 1.267 de persoane sunt internate în ATI, dintre care 17 sunt minori.

E groasă tare, vaccinați-vă cât mai puteți, repejor, nu doar pentru acces în restaurante și la terase, ci pentru voi… prin vaccinare împotriva COVID-19:

– este redus riscul de infectare;

– este redus riscul de transmitere a virusului;

– este redus considerabil riscul de spitalizare;

– este redus considerabil riscul de deces.


OK pentru DOZA 3!

A început programarea în platformă pentru doza a III-a.

Platforma #ROVACCINARE a fost optimizată de specialiștii de la STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și permite programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza a III-a.

Programările se pot realiza pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin.

✅ Prima zi de vaccinare cu doza a III-a este 28 septembrie 2021.

Sunt două condiții pentru vaccinarea cu doza de rapel (booster):

1. Două doze de vaccin administrate;

2. Să fi trecut 180 de zile de la a doua doză.

✅ Toate persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu două doze (completă sau heterologă) și pentru care au trecut 180 de zile de la schemă completă se pot programa în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro pentru administrarea dozei de rapel (booster).

✅ Indiferent dacă administrarea primelor două doze s-a realizat cu programare în platformă sau direct în centrul de vaccinare, toate persoanele care îndeplinesc cele două condiții se pot programa pentru doza de rapel (booster).

Pași pentru programare în platformă pentru doza a III-a:

1️⃣ Vă autentificați în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro prin introducerea e-mailul-ui/CNP-ului și a parolei;

2️⃣ Selectați secțiunea „Beneficiari”:

– Pentru beneficiarii existenți în cont trebuie doar să accesați pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;

– Pentru beneficiarii noi, accesați butonul „Adaugă beneficiar”, completați datele necesare, iar la final accesați pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;

3️⃣ Alegeți centrul de vaccinare cu tipul de vaccin dorit (Pfizer sau Moderna), data, intervalul orar, vizualizați sumarul de prezentare a programării și finalizați programarea

4️⃣ La final, accesați secțiunea „Programările mele” pentru vizualizarea programării, respectiv pentru editarea sau anularea acesteia.

ℹ️ Informații suplimentare:

✅ Validarea îndeplinirii condițiilor pentru administrarea dozei de rapel (booster) se realizează prin interogarea Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV), unde sunt luate în evidență toate persoanele vaccinate în România;

✅ Indiferent de statusul primelor două programări în platformă, se pot face programări pentru a III-a doza, dacă sunt respectate cele două condiții mai sus menționate.

✅ Se consideră două doze, atât pentru persoanele care au făcut doza I și doza a II-a cu unul dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna sau Astra Zeneca Oxford, cât și pentru persoanele care au făcut doza I cu unul dintre cele trei vaccinuri, iar doza a II-a, în funcție de recomandările medicale, cu un alt tip de vaccin dintre cele menționate.

⚠️ În acest moment, persoanele vaccinate cu vaccinul Johnson&Johnson nu sunt eligibile pentru administrarea dozei de rapel (booster).

Lasă un răspuns