Ghid simplu pentru alegerea pantalonilor scurți bărbătești

Pantalonii scurți par o piesă simplă din garderobă, dar de multe ori ajungi să îi porți mai des decât ai planificat la începutul verii. În oraș, în vacanță, prin casă sau la o ieșire rapidă, ajung să fie genul de lucru pe care îl iei fără să te gândești prea mult. Tocmai de aceea contează cum îi alegi… mai mult decât pare. Lungimea schimbă complet felul în care arată o pereche de pantaloni scurți. Cei care se opresc deasupra genunchiului sunt, în practică, mai ușor de purtat. Nu ies în evidență, nu încarcă ținuta și merg în mai multe contexte. Modelele foarte lungi sau foarte largi par rupte din peisaj, chiar dacă uneori sunt comode.

Materialul e partea care se simte cel mai mult când afară sunt peste 30 de grade. Bumbacul e ok pentru casă și pentru momentele în care nu te interesează prea mult cum arăți. Inul e altă poveste, mai aerisit, mai potrivit pentru zilele grele de vară sau pentru vacanțe. Iar materialele tehnice, mai ales cele cu uscare rapidă sau protecție UV, intră în scenă când știi că vei merge mult pe jos sau vei sta afară ore bune.

Culorile neutre rezolvă jumătate din problemă. Negru, gri, bleumarin, bej sau verde închis se potrivesc aproape automat cu orice tricou ai în dulap. Nu trebuie să îți construiești ținute, pur și simplu le porți. Asta contează mai mult decât pare, mai ales când nu vrei să pierzi timp dimineața.

Am observat că în timp am rămas destul de constant la aceleași tipuri de modele. Cel mai des aleg pantaloni scurți din denim. Sunt rezistenți și nu arată deplasat nici în oraș, nici în vacanță. Am și câteva perechi din in pentru zilele foarte calde și câteva variante tehnice, inclusiv cu protecție UV, pe care le folosesc când știu că voi fi mult timp afară. Pantalonii scurți din bumbac îi port aproape exclusiv prin casă, unde confortul e singurul criteriu real. În mod constant aleg modele care au cât mai multe buzunare, pentru că ajung să fie mai utile decât orice alt detaliu de design.

Până la urmă, alegerea nu ține de reguli complicate. Ține mai mult de ce porți des și ce te face să te simți ok fără să te gândești la asta. Iar o pereche bună de pantaloni scurți bărbați ajunge exact acolo, în zona lucrurilor pe care le iei din dulap fără să stai pe gânduri.

Lasă un răspuns