Vrei în Maroc?

După ce am tot primit mail-uri de la Solifugul Scorpion, Jerboa Șoarecele și Trilobitul de Piatră, ieri am ajuns la Muzeul Antipa unde are loc Congresului Anual de Zoologie Grigore Antipa unde cercetătorii Antipa invită publicul larg care vizitează muzeul în săptămâna 14-17 noiembrie să participe la tombola „Documentarist pentru expediția științifică – Maroc 2014”.

Citește mai multVrei în Maroc?

Nume de cod: Gazela

Am tot văzut și share-uit flash mob-uri de afară, că am și încetat să mă întreb “pe când unul, așa cum trebuie, și în România?”. Se pare că așteptarea mea a luat sfârșit, Orchestra Simfonică București reușind să-mi facă pielea de găină și să mă și facă să râd când am auzit de a lor “Gazelă”. Enjoy 🙂

Citește mai multNume de cod: Gazela

Teatru, serial sau film?

Deși e încă iarnă și nu sunt deschise tentantele terase cu ale lor beri reci, parcă tot n-am timp de nimic sau cel puțin nu de tot ce aș vrea eu. Poate e de vină și ziua care e încă prea mică, dar mare dreptate îmi vine să-i dau celui care zicea că ar trebui inventată ziua de 48 de ore. În puținul meu timp liber am reușit, totuși, să mai dau o fugă pe la teatru, să mai văd un film sau să mă apuc de un serial nou. Iar cum ce e bun-bun trebuie și recomandat, zic să purced:

Citește mai multTeatru, serial sau film?

Jocurile foamei – review de carte

Hunger Games. Nu, în niciun caz nu e vorba despre ce se întâmplă pe plan politic, ci vreau să vă povestesc puţin despre trilogia pe care tocmai am terminat-o de citit în patru zile mai libere. Vă gândiţi, cum de altfel m-am gândit şi eu, că e vorba despre un alt remake al basmelor consacrate, nicidecum la o lume dusă la extreme, care descrie un potenţial viitor fantastic, evident.

Citește mai multJocurile foamei – review de carte

Spune-mi ce să citesc și te premiez!

Vine școala, bine-mi pare, dar eu sunt puțin cam mare. Adică mi-ar plăcea să mă mai duc la liceu, am mai spus-o și o repet, aș mai face încă o dată liceul, chiar și dacă ar trebui să dau câte un BAC pe semestru! Dacă tot am văzut eu scris Back to school prin toate revistele și pe toate site-urile, m-am gândit să-ți dau ceva fain de citit (din partea Nemira), daaar cu o condiție, să-mi recomanzi o carte de pe site-ul editurii. Nu sunt fanul cărților istorice de mii de pagini, doar a mea domniță citește serii precum Game of Thrones, așa că fii atent ce carte faină îmi recomanzi! Lasă-mi un comentariu cu numele cărții cu tot cu link-ul aferent și spune-mi de ce crezi că mi-ar plăcea s-o citesc.

Citește mai multSpune-mi ce să citesc și te premiez!

The Newsroom/Redacția

Se spune că noi, scorpionii, suntem nestatornici, ne plictisim repede, trebuie să ne atragă atenția mereu ceva nou. Să-mi fie permisă următoarea completare: suntem până când dăm de ceva bun! De la bere la femei, de la tipul de antiperspirant la seriale! Da, sunt scorpion și mă mândresc cu asta, mai ales de când am auzit că, fiind zodie, de apă, sunt al naibii de bun la pat. Da, știu, modestia asta, modestia-i pentru fraieri și, după cum bine spunea cineva (nu știu cine), modestia e singurul defect pe care nu îl am.

Citește mai multThe Newsroom/Redacția

Game of Thrones după prima carte

Recunosc, am fost sceptică, regret. La metrou, la tv, peste tot se promova premiera noului serial Game Of Thrones (Urzeala Tronurilor), inspirat din saga Cântec de gheaţă şi foc (A Song Of Ice And Fire) scrisă de George R. R. Martin. Obişnuiesc să mă uit întâi la film/serial şi apoi să citesc sursele de inspiraţie, ceea ce aici nu mi se pare o greşeală. Serialul mi-a oferit un hint despre ceea ce am tânjit ulterior: citirea cărţilor; dar asta însemna alte multe nopţi petrecute în faţa laptop-ului pe care „închiriasem” cărţile în engleză. Editura Nemira mi-a îndeplinit dorinţa, oferindu-mi spre citire întreaga serie în limba română, așa că, mai jos, sunt impresiile rămase în urma răsfoitului.

Citește mai multGame of Thrones după prima carte

Avem și noi Super Eroi

Atunci când ești plictisit și stai cam ca Statu-Palmă-Barbă-Cot îți mai sare în ochi ceva interesant din News feed, ca de exemplu proiectul celor de la RomâniaIstorică.ro (Asociația pentru Promovarea Istoriei României) care, zic eu, ar trebuie să fie prezentat copiilor din ziua e astăzi alături de lectura obligatorie din școala generală. Da, mă refer la copiii care nu s-ar uita nici forțați la un film cu Greuceanu, dar ar mânca toată ciorba pentru a se duce la cinema la Spiderman. Mai jos e descrierea lor de pe pagina de Facebook + câteva ilustrații futuriste cu personaje din basmele, poveștile copilăriei noastre, iar prin “noastre” mă refer la cei născuți înainte de ‘89.

Citește mai multAvem și noi Super Eroi

Dragostea durează trei ani

Acum aproape două luni scriam că vreau să citesc niște cărți amuzante, am primit recomandări, m-am interesat pe ici, pe colo, pe una am primit-o cadou de Sf. Ion, Dragostea durează trei ani – Frederic Beigbeder și am și citit-o într-o săptămână! A fost exact ceea ce-mi doream, o carte care să mă prindă, să nu mă lase să scot în metrou telefonul din buzunar (da, am citit-o pe drumul dus-întors la/de la muncă). Nu, ăsta nu va fi un review, nici măcar o analiză sau un comentariu, doar am spicuit câteva pasaje care mi-au plăcut mult de tot, pasaje pe care le voi înșirui mai jos. Scopul? E o carte prea faină ca să nu o citești! Mă rog, bărbații misogini, introvertiți, macho, petrecreți se vor regăsi în personajul princpial și vor râde pe sub mustăți atunci când vor citi. Cumpărați-o, merită și e și ieftină 🙂

Citește mai multDragostea durează trei ani