Ai post-it?
Se dă clipul de mai jos care strânge peste 100k de vizualizări într-o zi. Apoi reporterul a urcat și brutul.
Se dă clipul de mai jos care strânge peste 100k de vizualizări într-o zi. Apoi reporterul a urcat și brutul.
Acum 20 de ani, hă, hăăă, dragii moșului, era un copil mic de statură, șaten, dar tare-n gură (cam la fel ca acum). Și acest copil “gură-mare” din fața blocului a păpat tot din farfurie și apoi i-a spus mamei lui: “Mami, eu mă duc afară!” și dus a fost… vreo cinci minute până când s-a întors cuminte cu mâinile la spate și i-a cerut 5 lei ca să-și ia un balon, pentru că toți copiii se jucau afară cu baloane mari.
Era o zi frumoasă de primăvară, femeile fuseseră deja răsfățate cu toate florile din lume și cu toate cadourile și cadoașele de 1 și 8 martie (mai există unii ghinioniști care au femei în viața lor născute la începului lui martie). Zilele minunate s-au lăsat și cu o campanie foto intitulată sugestiv Portret de femeie care a fost un succes printre reprezentatele sexului frumos.
Am niște tagliatele prin casă și m-am gândit că le-ar sta mai bine la mine în ghiozdan, drept urmare, ca un bucatar priceput ce sunt, am căutat pe Google rețete. Am și găsit, ba chiar Ads by Google îmi urează să am poftă. PS: Parcă nu-mi mai e așa foame.
Inspirat de o postare de azi de pe 9GAG am ajuns la birou, am luat mobilul si am facut repede pozele de mai jos.
Degeaba încă mai supraviețuiește print-ul, pentru copiii noștri sau cei de maxim 2-3 anișori el va fi/este deja mort.
Conform ultimelor trei zile de doliu… viralul de acum aproape un an revine actual. Enjoy:) Later edit: Guardian zice ca nu e chiar roz.
Mi-am adus aminte de prima aroganță și trebuia să trollez puțin și un eveniment tare fain. Prezentarea de mai jos este pamflet, da? Ca să n-avem discuții apoi. XOXO Big troll Fotografii șterpelite de la Sutu și Zdeto.