Cum îți afli rating-ul de utilizator UBER
Dacă până acum trebuia să faci trei pași pentru a-ți afla rating-ul (Help – Account and Payment – I want to know my rating), acum acesta va fi afișat direct lângă poza de profil. Eu am un rating frumușel, de 4,89, adică fix media din București, dar sub cea din România, care este 4,93.
Ce ascultăm azi [53]
Am revenit la formula de fix 3 piese noi, dar foarte noi. Azi ascultăm Ed Sheeran, LP și Vița de Vie. Enjoy!
NOU: Google Maps reține unde ai parcat mașina
După ce a fost lansată în martie 2017 doar ca versiune BETA for Android, acum noua opțiune este implementată atât pe Android, cât și pe iOS. Trebuie doar să accesezi aplicația Google Maps și, după ce ai fost localizat, să apeși pe punctul albastru pentru a putea selecta “Set as parking location”. De asemenea, poți share-ui locația ta cu contactele din telefon sau adrese de mail din agendă. Ah, trebuie să ai cea mai recentă versiune de Google Maps, logic.
Doar pentru ei, nimic pentru noi #REZIST
3 mai 2017 – miercurea gri, după cum bine zicea cineva, senatorii jurişti au votat amendamentul legii care graţiază faptele de corupţie, cu 5 voturi „pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 voturi „împotrivă” (PNL, USR şi UDMR). Au lipsit doi sentatori (de la PNL, se pare), altfel scorul ar fi putut fi egal, 5 la 5. Amendamentele au fost propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu-Tit Brăiloiu.
Trailer THE DARK TOWER
Damn, cum va fi filmul ăsta. Fug cât pot de filmele horror, dar ăsta pare mai ușurel, sper, fiind mai degrabă un „SF de groază”. Scenariul este bazat pe seria omonimă a cărților lui Stephen King, avându-i în rolurile principale pe Idris Ella, Katheryn Winnick și Matthew McConaughey, dar, din păcate, până pe 4 august mai e ceva de așteptat.
[CONCURS] Am de dat 2 invitații duble la J&B Blending Spirits Arena
UPDATE: cei doi câștigători sunt, de fapt, două câștigătoare: Laura Stoica și Mihaela Marin. Felicitări, vă rog să vă verificați mail-urile, aștept răspunsurile voastre.
Urmează o perioadă în care o să tot am concursuri pe blog, iar acum încep cu unul destinat exclusiv celor majori. Am de oferit două invitații la J&B Blending Spirits Arena, care va avea loc vineri, 19 mai 2017, la Arenele Romane. Cântă Delia, Carla’s Dreams, Zdob și Zdub, Taraf de Haidouks, Macanache, Vița de Vie, Coma, Adrian Despot și mulți alții.
Iuliana Beregoi, moldoveanca de 12 ani care a ajuns în finala Vocea Rusiei Junior
Mă amuzam recent de asemnarea de nume cu a unei amice (Irina Bărăgoi), atunci când YouTube-ul mi-a virat o piesa a micuței moldovence, Iuliana Beregoi. Am făcut ochii mari când am văzut aproape 15 milioane de vizualizări (piesă din 30 noiembrie 2016). Apoi am observat că tocmai a lansat un nou clip, pe 20 aprilie 2017, care deja a depășit 2 milioane de views. Ambele piese sunt reggaeton-dance, foarte comerciale, dar dacă ne uităm că Despacito a depășit miliardul de vizualizări, e clar că succesul ține cont de ce place maselor. DAR, și aici mă bucur că există un dar, Iuliana tocmai a ajuns în finala de la Vocea Rusiei, unde a impresionat audiența cu o piesă în limba româna, culmea (Adda – Lupii).
UPDATE: Au fost 9 concurenți, dintre care s-au calificat 3 în „Super Finală”, Iuliana nefiind printre ei, din păcate.
Ce ascultăm azi [52]
Am adunat câteva melodii noi, de ascultat în drum spre casă, de la mare sau de la munte, ori chiar la birou, pentru cei care mai tre să și muncească azi. Enjoy!
Cum m-am hotărât să devin blogger
Când mă uit în urmă și văd că au trecut deja aproape 11 ani de când scriu pe blog, plus că deja am schimbat și prefixul vârstei, parcă încep să mă simt bătrân. Parcă, pentru că dacă-mi dau barba jos, iar mi se cere actul de identitate dacă vreau să cumpăr o sticlă de vin.
- Go to the previous page
- 1
- …
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- …
- 327
- Go to the next page