CaTrenul de la 9 (Ep.28 – Anul meu)
Era februarie, iarnă, frig afară Când frumos mi-a zis o scumpă domnișoară, Că merit mai mult, mult mai mult mereu, Și că anul ăsta va fi anul meu.
Era februarie, iarnă, frig afară Când frumos mi-a zis o scumpă domnișoară, Că merit mai mult, mult mai mult mereu, Și că anul ăsta va fi anul meu.
Am văzut inițial poza asta la Matei Psatta pe Facebook. Apoi articolul acesta la Lorand Minyo. Așa că m-am simțit și le-am explicat pe scurt ce înseamnă FLASH SMS (detalii). E un mesaj puțin diferit de cel normal, sms. Adică îți apare pe ecran și nu îl poți salva, șterge, muta, îl vezi o dată și pa, la reverede. Seamănă, atenție, am spus seamănă cu unele sms-uri trimise de către operatori, cu cele care te informează ce cost ai sau cât e factura emisă, ori mesaje promoționale (despre servicii și oferte ale operatorilor). Ce nu știe multă lume e că sunt firme (exemplu) care fac mobile marketing (de obicei SPAM) utilizând servere din afara țării, astfel încât, chiar dacă se vor face reclamații către operatori, aceștia nu pot decât să blocheze centrele de sms de la care au fost transmise, care oricum se pot schimba.
M-am obişnuit să o dau în bară Încă din liceu, ba nu, de la şcoală, Dar vine şi clipa, aleasă de soartă, Când prinzi un voleu şi o bagi în poartă.
Ora 06:45, metroul, care duce cu forţa oamenii la muncă, aude, fără să vrea, bancuri spuse între colegi de muncă, rezumatul meciului de aseară, simpatii politice şi, uneori, poveşti de viaţă. Mai era o singură staţie până la capătul de linie când un agent de pază s-a apucat să-şi rezume traiul din ultima perioadă. Probabil dăduse de un prieten, o cunoştinţă cu care nu mai vorbise de mult şi de care nu era prea apropriat, astfel încât agentul a trebuit să dea şi „din casă”.
Tare îmi doresc sub soare O minune-ntâmplătoare. Dar nu vine, de ce oare? Iarăşi n-am avut răbdare?
Aş vrea să-i găsesc verii un remediu, Răspunsul corect poate fi concediu, La câte libere şi somn aş vrea Să fiu parlamentar-i soluţia.
Am fost acum ceva timp la Hard Rock Cafe să vizionez un meci din fazele finale ale Campionatului European, tocmai se terminase evenimentul LG unde a fost prezentat noul televizor Cinema 3D şi m-am așezat aproape comod cu o bere în față și cu niște nachos alături, așteptând să-nceapă meciul.
Nu te cunosc prea bine, dar am auzit prin lume Că ești frumoasă ca un soare ce duios apune. Mi-aș dori ca măcar tu să nu știi ce e ăla dor, În brațele mele să fii ca luna-n mijlocul stelelor.
Și mă plimbam eu pe-o cărare, ca un domn Și-am întâlnit două pahare, cola cu rom Și le-am condus ușor la vale, lâng-un pom Și le-am lăsat fără suflare, vara nu dorm.
Cică soarele arde la fel de tare, Chiar de eşti la munte, nu la mare Şi dacă nu mă crezi, băi, frăţioare, Vino să vezi ce am eu pe spinare!