Câte 5 lucruri despre UNTOLD Festival 2019

A trecut aproape o săptămână de la începutul ediției aniversare a festivalului din inima Clujului, iar eu încă nu m-am dezmeticit, tot EEE / OOO am în cap și mi-e tare dor de atmosfera incredibilă alături de prieteni, colegi, artiști și festivalieri împreună cu care am petrecut patru nopți și patru zile (fără manele #trolololo)

(mai mult…)

Citește mai multCâte 5 lucruri despre UNTOLD Festival 2019

Tot ce trebuie să știi înainte de UNTOLD 2019 + un clip care îți va ridica părul de mâini

Mai jos găsești tot ce trebuie să știi înainte de cea de-a cincea ediție a festivalului UNTOLD, dar până atunci, trebuie să vezi clipul de mai jos, cu volumul la maxim și garantat, cu piele de găină după. Ne vedem la Cluj?

Citește mai multTot ce trebuie să știi înainte de UNTOLD 2019 + un clip care îți va ridica părul de mâini

Let Me Entertain You, UNTOLD!

Probabil ați aflat deja, Robbie Williams vine la cea de-a cincea ediție UNTOLD. Pentru cei care n-au fost la București, pentru cei care vor să-l revadă, pentru cei care n-au fost niciodată la UNTOLD, pentru cei care, ca mine, merg în fiecare an, vine Robiță, mă! Nu-mi mai trebuie decât Swedish House Mafia, dar nu m-ar deranja niște Imagine Dragons, One Republic, Pink, Bruno Mars ori … mai bine mă opresc, nu de alta dar line-up-ul confirmat deja arată cam așa:

(mai mult…)

Citește mai multLet Me Entertain You, UNTOLD!

Primul val de artiști de la UNTOLD 2019

Ole! După ce săptămâna trecută am aflat care sunt primii artiști anunțați pentru cea de-a treia ediție de Neversea, acum a venit momentul să ridică o mână-n aer pentru primul val de artiști de la UNTOLD 2019, cea de-a cincea ediție, care va fi și una aniversară.

(mai mult…)

Citește mai multPrimul val de artiști de la UNTOLD 2019

Set-ul lui Armin van Buuren LIVE @ Untold Festival 2018

Luni dimineața, pe 6 august 2018, la ora 08:47, scriam asta „Am plecat la 3:30 de pe Cluj Arena, fuga la cazare, luat bagaje, suit în Uber, ajuns în timp util la aeroport, decolat la 6, aterizat la 7, până au venit bagajele, până am găsit Taxify, la 8:40 am intrat în casă și dăm check-in din patul bercenar. Armin încă e live, de vreo 6 ore juma, asta în timp ce noi am ațipit peste tot pe unde am stat jos. Magic UNTOLD is magic.

(mai mult…)

Citește mai multSet-ul lui Armin van Buuren LIVE @ Untold Festival 2018

Kumfu la UNTOLD 2018 (video) + de câți bani ai nevoie pentru cele patru zile de festival

Unii ar putea crede că te plictisești după patru ani la același festival, dar nu, frățiwear, fiecare ediție e și mai tare, experiența UNTOLD fiind una pe care o aștepți cu nerăbdare un an de zile și care trece cât ai zice A(r)min. A fost cea mai tare ediție de până acum, cu un line-up excelent, în care ÎN SFÂRȘIT l-am prins pe Steve Aoki la o poză și două vorbe, și în care am fost unul dintre bloggerii oficiali. Despre cum a fost, aveți mai jos câte un video din fiecare zi, însă mai întâi vreau să mă adresez celor care nu au fost niciodată la Untold. Urmează o ediție specială, care aniversează 5 ani de festival, așa că UNTOLD 2019 nu e de ratat, prin urmare îți spun care ar fi costurile minime pe care ar trebui să le ai în vedere pentru la anul + niște ponturi.

(mai mult…)

Citește mai multKumfu la UNTOLD 2018 (video) + de câți bani ai nevoie pentru cele patru zile de festival