Cum am luat bătaie la baschet 3la3

Vă povesteam săptămâna trecută despre cea mai mare și mai tare competiție de baschet 3la3 de la noi, unde 16 echipe masculine se luptă pentru premii totale în valoare de 20.000 de dolari și calificarea în circuitul mondial FIBA 3×3 World Tour, dar și premiera ce a constat în turneul profesionist feminin 3×3 Bucharest Women Master, cu premii în valoare de 5.000 de dolari, la care au participat 8 echipe. Imediat vă detaliez cum a fost la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger și… fie, vă spun și cum a mea echipă (Team Hashtag) a luat-o pe cârcă de la seniorii echipei Times New Roman.

În imaginea de mai sus, primii doi din stânga sunt câștigătorii concursului meu, care au pus mâna pe câte-o minge semnată de băiatul ăla în tricou alb și pantaloni roșii (Dušan Bulut, numărul 1 mondial în clasamentul 3×3 FIBA, masculin-individual). În continuare, membrii Team Hashtag – Radu Constantin, Alex Ciucă, Andrei Cismaru.

Sincer vă spun, când îi vedeam pe băieții care jucau înaintea noastră, parcă-mi venea să plec  acasă, de rușine. Păi ei fugeau ca trenurile japoneze, iar eu eram doar un marfar pe cărbune. Să nu mai zic de fete, că acolo-ți venea să tragi maioul pe cap, în drum spre ieșire. Dar, hei, de asta ei sunt într-un eveniment de asemenea anvergură, iar noi, ăstia din online, am venit doar să ne hăhăim și să mai destindem atmosfera.

În finala masculină, treaba a stat cam așa: Riga s-a impus pentru a doua oară consecutiv la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, învingând principala favorită, Novi Sad Al Wahda, scor final 21-20, disputa dintre două dintre cele mai bune echipe din lume fiind încă un argument pentru care baschetul 3×3 își merită pe deplin locul printre disciplinele olimpice.

Iar la feminin, Știința București a ajuns în finală, unde a pierdut, din păcate, în fața franțuzoaicelor de la Paris Squad cu 11-21.

Desigur, cel mai important meci a fost cel dintre Echipa Bloggerilor&Vloggerilor – Team # vs TNR (Times New Roman). Cei din urmă, cu ajutorul vastei experiențe de viață, dar și pe terenul de baschet, ne-au jucat pe degete, tabela arătând la final scorul de 15-2, pentru ăi’ bătrâni. A fost chiar mișto, iar dacă acum doi dintre cititorii mei au și minge corespunzătoare, poate ne mai strângem la un 3la3, să mai facem puțină mișcare, din când în când.

Dacă vreți să râdeți de noi, înregistrarea meciului este mai jos, iar mai multe detalii despre Raiffeisen Bank Bucharest Challenger găsiți pe site-ul celor de la Sport Arena Streetball – 3la3.ro

Lasă un răspuns