Probabil mulți dintre voi ați văzut deja Squid Game, pe Netflix. Dacă nu, trebuie să-l vedeți, oricât de reticenți ați fi, la început. Eu am setat audio & subtitles în engleză, ca să nu mă zgârie pe creier și aia a fost, adică unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut vreodată, care în mai puțin de o lună de zile a ajuns pe locul 1 în topul Netflix din 90 de țări, inclusiv România. Detaliez mai jos + vă mai recomand un serial asemănător, doar că japonez, nu sud-coreean, care a apărut cu vreun an înainte de Squid Game.

Squid Game este dramă, acțiune, aventură, toate învelite într-o aură psihologică și psiho-pupu, o combinație mortală de jocuri ale copilăriei (chiar și Frunza/Răzbel, dar în varianta sud-coreeană). Ok, costumele nu sunt forate multe, dar totuși mișto rău, însă decorurile sunt impresionante, iar acțiunea te ține în priză, chiar dacă pe alocuri poate fi previzibilă, dar te miri și tu că ai ghicit ce va urma.

Estimările pentru primele 28 de zile pe platformă spun că serialul va fi urmărit de peste 82 de milioane de conturi Netflix, Squid Game fiind și serialul non-englez cu cea mai rapidă ascensiune în top, depășind La Casa de Papel (apropo de salopetele roșii).
Cele 9 episoade au costat aproape 17 milioane de dolari, iar finalul + succesul vor aduce cu siguranță și al doilea sezon, ce puțin.

Iar apoi, dacă v-a prins genul serialului, aruncați o privre și la Alice in Borderland, tot pe Netflix – serialul apărut în decembrie 2020 nu s-a bucurat de succesul uriaș al Squid Game,  dar probabil va intra în vizorul privitorilor, ajutat de searialul sud-coreean.

Alice in Borderland este o dramă-thriller SF, bazată pe benzile desenate japoneze (manga) cu același nume, apărute între 2010 și 2016. A fost adaptată și într-o serie animată de trei episoade, în 2014-2015, iar poveștile celor trei prieteni, Arisu, Karube and Chōta, au ajuns și în serialul de pe Netflix, la finalul lui 2020.  Povestea e tare de tot, câțiva oameni sunt blocați în Tokio, devenit oraș abandonat, unde aceștia sunt forțați să concureze în jocuri cu diverse grade de dificultate, foarte periculoase, de unde nu scapă cu viață chiar toți. Nu există energie electrică, instrucțiunile de joc le primesc pe niște smartphone-uri speciale, dificultatea și tipul jocurilor sunt determinate de cărți de joc, iar cei care supraviețuiesc primesc vize ce le prelungesc șederea în oraș. După expirarea acestora, adică doar dacă nu reușesc să finalizeze un alt joc în timpul valabilității vizelor, concurenții sunt executați de raze roșii de laser, direct din înaltul cerului.