Nu contează câți anticorpi mai ai după 6 luni de la rapel, e important să faci doza booster oricum.

Mâine dimineață mă duc să-mi fac analiza de anticorpi, căci peste 2 zile se împlinesc șase luni de când am făcut rapelul. Am decis să mă retestez, tot auzind că nu ar fi bine să faci doza booster fix la 6 luni de la rapel, căci dacă ai prea mulți anticorpi, e mai bine să mai aștepți puțin. Doar că se pare că informațiile citite de mine nu erau chiar corecte, este important să faci cea de-a treia doză, numită booster, indiferent de numărul anticorpilor rămași. Detaliez mai jos de ce, iar imediat ce am rezultatul analizelor voi actualiza și în articol – în mai, la 25 de zile de la rapel, aveam 4.032 anticorpi (analiză Synevo). Update 21 octombrie, rezultatul analizei de ieri indică 2.398.


Dr. Gindrovel Dumitra (coordonator Grupul de vaccinologie al Departamentului Profesional-Științific al SNM) susține că “în acest moment, dozarea de anticorpi satisface doar o curiozitate, nu reprezintă o bază științifică pentru a lua anumite decizii, cum ar fi momentul optim pentru administrarea dozei 3 de vaccin, pentru că încă nu există suficiente studii care să coreleze valoarea anticorpilor cu protecția asigurată organismului pe o anumită perioadă, ori asta este tot ceea ce contează.

Pe de altă parte, rezultatele testelor pentru anticorpi sunt foarte diferite, în funcție de testul folosit, dar și de organismul fiecăruia, așa că am întâlnit deseori întrebarea: Dacă pe foaia mea cu rezultatul primit scrie 20, sau 700, sau 5.000, e mult sau puțin? E bine sau e rău? Cea mai mare problemă pe care o avem în acest moment este o lipsă a standardizării. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) încearcă în aceste luni să facă o standardizare a acestor teste care sunt pe piață, în așa fel încât să știm care este corespondentul la cel care are 20 față de cel care are 5.000, cum spuneați dvs.În acest moment, NU cunoaștem grila de corespondență. Este imposibil să faci o comparație.

Anticorpii îi obținem după ce am administrat organismului un antigen.

Prin vaccinare, organismul ce face? Produce “soldățeii” care luptă cu boala, dar cum? Mai întâi, produce unitatea care pregătește “soldățeii” – adică fabrica de “soldați”, să îi zicem așa. Construirea acestor “fabrici” durează cam 2 săptămâni, poate chiar  mai mult. Acesta este și motivul pentru care nu avem protecție de la început, imediat după vaccinare.

Deci la prima doză administrăm un vaccin care produce o fabrică de “soldați”. Această fabrică va produce niște “soldați” care vor merge în ”tranșee”. Dar ei nu sunt suficienți.

La a doua doză, găsim deja o fabrică de “soldați”, știm cum se face fabrica, știm cum se fac “soldații”, dar se vor mai fabrica încă zece “fabrici” de “soldați” (să zicem așa). Aceste “fabrici” produc un număr de 1 milion de “soldați”, să zicem, care se duc în tranșee. Acești “soldați”, care reprezintă anticorpii noștri, stau acolo poate 6 luni, poate 8 luni, poate 3 luni…. Depinde de fiecare în parte (știm că unele persoane au un titru de anticorpi mai mare, altele mai mic, depinde de organism).

Între timp, în 4-6 luni, se maturează o altă categorie de “fabrici”, cărora noi le spunem celule B cu memorie, care se află situate la nivelul măduvei osoase. Aceste celule B vor ști să fabrice mult mai rapid “soldații”. Practic, ele înlocuiesc acele “fabrici” pe care le gândiserăm noi înainte…

Chiar dacă mai am “soldați” în tranșee (și ei pot să fie eficienți), când vaccinez după 4-6 luni voi găsi aceste celule B capabile să se matureze, să se expandeze. Ele reprezintă matrițele prin care fabricăm automat “soldații”.

Să zicem că prima oară îi fabricăm manual. Acum vom ști să îi fabricăm automat. Practic, pe mine nu mă preocupă neapărat câți “soldați” mai am în tranșee, pentru că ei se vor duce la un moment dat, pe mine cel mai mult mă interesează să învăț organismul cum să fabrice singur acești “soldați”, într-un timp cât mai scurt, pe o perioadă cât mai lungă de acum înainte.Cum fac acest lucru? Maturând limfocitele B cu memorie. Ele sunt ținta pentru care noi administrăm doza 3.

Practic, în acest fel obținem nu doar o creștere a titrului de anticorpi (adică a numărului de “soldați” care ne ajută în lupta cu boala), obținem ceva în plus: Memoria pe termen lung. De aceea, noi nu încurajăm absolut deloc testarea, înainte sau după administrarea vaccinului, pentru că nu anticorpii reprezintă elementul cel mai important pe care noi trebuie să îl luăm în calcul.

Sursa + mai multe detalii, pe spotmedia.ro

Acest articol are 4 comentarii

  1. Alina Marina

    Buna!

    Eu as vrea sa te rog, daca imi poti spune, ce fel de analiza ai facut la Synevo? Profilul imunulogic SARS-CoV-2 sau testul SARS-COV-2 – anticorpi neutralizanti anti-proteina spike (S). As vrea sa fac si eu analiza respectiva, insa nefiind un benchmark momentan, as vrea sa compar cu rezultatele obtinute de tine, pentru o imagine de ansamblu.

    Multumesc pentru articol si pentru eventualul raspuns! 🙂

Lasă un răspuns