Produse noi, mișto, pe care le tot cumpăr în ultima perioadă

De când cu cea mică acasă, mersul la supermarket a cam dispărut din obiceiurile noastre, poate că mai ajung eu uneori la Lidl, dar în rest, trăiască Freshful + Mega și Profi de lângă bloc. De obicei coșul de cumpărături e cam același, că nu prea am timp să ma plimb printre rafturi, fie ele și digitale. Dar uneori mai sare câte o promoție, sau vreo recomandare, ori e la raft lângă un produs pe care îl cumpăr de obicei. Și uite cum am ajuns să descoperim câteva produse care ne plac super mult și de care nu știam până acum: un brand franțuzesc de dulceață premium, niște pâinici mici și super bune + pain au chocolat, săpun lichid românesc (și nu prea, dar ieftin și mișto), limonadă care aduce puțin a Snapple (of, tot în SUA tre să merg să beau, că ăștia de la Dr Pepper nu știu de ce nu aduc deloc Snapple în Europa) ori niște crispy chicken congelat care e extraordinar de gustos, deși foarte mic la gramaj și cam scump și altele. Le las pe toate mai jos, sper să vă placă și vouă, și mai sper să-mi recomandați și voi măcar un produs la fel, să facem schimb pe schimb, no?


Încep cu, probabil, cea mai bună dulceață din comerț (desigur, din punctul nostru de vedere), pe care am descoperit-o la Mega și la Freshful, dar la o căutare pe Google se găsește ușor și la alte supermarket-uri online sau offline. E franțuzească, fără zahăr adăugat, îndulcită doar cu must și concentrat din suc de fructe. Mă rog, ei se laudă cu 100% natural, noi dăm cu love 100%, mai ales pentru variantele de cireșe negre, caise, zmeură. Nu e ieftină, dar am văzut și mai scumpe… și, mă rog, e gem, nu dulceață. Dalfour se numește și costă vreo 25 de lei borcanul de 284g, dar unele sunt mai ieftine, uneori mai prinzi și promoții, în special pe Freshful.


Biscuiții cu mere Mulino Bianco (Barilla) – au nuplecabilitate, cam greu să te oprești din ronțăit. La eMAG sunt vreo 11-12 lei.


Pâinicile cu lapte La Boulangère, da au și mult zahăr, nu doar lapte, dar faci cu ele niște minunății la sandwich maker, de te enervezi că sunt prea mici și tre să mănânci 3-4 ca să-ți potolești foamea. La Freshful, punga cu 8 buc costă cam 11 lei. Au mai multe produse, noi mai cumpărăm și pain au chocolat, punga cu 6 buc e cam 15 lei.

 


Limonada Tymbark, cea cu lămâie-pepene, care aduce puțin cu Snapple, despre care am povestit aici. Costa cam 4-5 lei, are 400 ml. Luați-vă mai multe, chiar și cea cu zmeură, dar cea cu pepene e ce trebuie.


Chups Chups Mango, nu acadea, ci băutură carbogazoasă – super, super bună. Vreo 5-6 lei, depinde de unde o iei. Disclaimer – e posibil ca unora să nu le placă deloc gustul, dar aveți încredere în noi, e mult prea delicioasă.


Tot la capitolul sucuri, mă scuzați, știu că au zahăr, nu sunt bune, bla-bla-bla, moderația e calea, da? Revenind, am descoperit brandul AGROS, după ce m-am enervat că în România nu există Granini de ananas, cel din Spania, care e sucul suprem de ananas. Dar AGROS, brandul grecesc de sucuri, are o alternativă ok pentru cel de ananas, ba chiar și alte sortimente super faine, printre care mango-măr (v-ați prins deja că sunt fan mango, da?) Le găsiți la Mega și Freshful, pe testate. Poate și în alte părți, nu știu.


Săpunul lichid de la Elmiplant – da, brand românesc, dar produsele sunt făcute în Franța (gelurile de duș și săpunurile lichide pentru mâini). S-au mai scumpit, erau și 10 lei / 500 ml, acum sunt undeva spre 15 lei, dar sunt faine, hidratează, te clătești repede, miros finuț și fain. Varianta de cursă lungă, căci de unde bani să ai doar Rituals :D.


Și pentru că e noapte și e târziu, când acest articol scriu, bag la final o listă cu alte produse, dar fără poze, le găsiți voi cu siguranță, doar să nu uitați să ne spuneți și voi alte produse mișto pe care le tot cumpărați, să testăm și noi.

  • Suc de fructe, fi GA, fiori di Guarana

  • Coliva de la Freshful (dar și ciocolata de casă baton)

  • Rum Cocos, am revenit de vreo juma de an la devorat pungi întregi

  • Gelo (aduse de Profi, sunt jeluri din alea moi, cu zahăr pe deasupra, dar care nu e zahăr, mă rog, fructate, bune, moartea ficatului, dar prea gustoase)

  • Franui – zmeură în ciocolată (atenție, produs înghețat)

  • Caju cu trufe HAFFGE – bun de mori, prețul e la fel

  • Crispy chicken congelat de la Agricola

  • Și să închei cu mâncare comandată acasă – Le Bab Fried Chicken – dacă sunteți din București și nu ați comandat/mâncat până acum de la ei, vă spun cu mâna pe burtă că merită și prețul întreg (pe Bolt Food mai au uneori reduceri). Musai puiul cu miere. Și conopida pane. Și cartofii cu usturoi și parmezan. Și salata aia coleslaw excelentă. Și mă opresc, poftă bună!

Lasă un răspuns