Ce mi-a plăcut la East European Comic Con 2017

În weekend-ul trecut am fost, pentru a treia oară, la Comic Con-ul nostru. Mă rog, nu doar al nostru, că vin și mulți străini și nu doar expozanți/vânzători. Anul acesta nu am stat la niciun panel, unde au fost prezenți diverși actori, doar am lăsat-o pe domniță, că ea urmărește mai multe seriale decât mine, cu vampiri, chestii-trestii, povești de dragoste din cărți transpuse în mini-serii, și trebuia să îl vadă pe Nathaniel Buzolic. În schimb, am petrecut mult ore în diferite gaming corners, unde m-am jucat, tatuat, pierdut, dar și câștigat.

Mare parte din timp am stat pe la #blp14 (Bloggers Lan Party), unde am ajuns chiar în finala Activity, un boardgame care-mi place tare mult (combinație de mimă, desenat, explicat). Apoi, în timp ce mă plimbam, am dat de prietenul Mariciu, care nu-i lăsa pe copii să se joace Overwatch. Ce om, domne, ce om! Așa că m-am băgat și eu, mai apoi, după ce m-am tatuat. 😀

 

jkmunkJ[1]

 

Și dacă tot eram la standul OMEN by HP (despre lansarea gamei am scris în toamna anului trecut, aici), mi-am făcut loc prin mulțime, ca să aflu mai multe detalii despre activările de acolo. Am văzut monștrii OMEN, mai exact notebook-uri și desktop-uri OMEN by HP, dar și accesoriile de gaming OMEN by HP (făcute în colaborare cu cei de la Steelseries – I love them!) + cel mai puternic desktop de gaming: OMEN X by HP.

În colțul opus era și o zonă cu jocuri de realitate virtuală, unde era instalat HTC Vive pe un desktop OMEN by HP, dar era foarte multă lume la coadă, plus că mă tot întrebam dacă voi putea pune ochelarii VR peste ochelarii de vedere, așa că am lăsat-o pentru data viitoare.

 

Eq9CaG9[1]

 

Puștanii care ne-au killărit pe mine și pe Mariciu, la Overwatch, au participat la turneul piramidal, desfășurat pe toate cele 3 zile, ca la final să plece acasă cu premii fără număr, de la șepci, pelerine, tricouri, la seturi complete de accesorii de gaming OMEN by HP with Steelseries și chiar un laptop de gaming HP. Nu, n-am câștigat nimic, am plecat doar cu o mingiuță antistres, un tatuaj și o fotografie imprimată pe loc la celălalt corner HP, cel photo. Ulterior am fugit la Cirque du Soleil, adică tot la Romexpo, pavilionul central, timp în care am ratat concursul oficial de cosplay, care a fost realizat cu sprjinul HP, care i-a și premiat pe câștigători.

 

QhhZ1ck[1]

 

PS – Gama OMEN, aici. Plus că sistemul HP Bonus Club este super tare, nu știu dacă ați auzit de el, dar la orice produs HP achiziționat, primești puncte bonus cu ajutorul cărora poți să-ți comanzi gratuit produse din catalogul special. Și mai tare e că, până pe 21 mai, punctele sunt dublate pentru cumpărarea oricărui produs OMEN by HP. Detalii, aici.

 

Muws4oy[1]

Lasă un răspuns