0 Flares 0 Flares ×

Dacă am stabilit deja care e cel mai bun burger din București, acum m-am gândit să scriu repede, cât încă papilele gustative nu uită experiențele de anul acesta din Europa. Să fie oare BACOA Barcelona, pe care l-am lăudat de fiecare dată? :)

 

Despre BACOA ziceam așa: sunt 5 locații în Barcelona, una chiar pe plajă (La Barceloneta) + una în Madrid. V-o recomand pe cea de la Universitat, e cea mai spațioasă, centrală și cu cei mai buni burgeri ever (nu vă luați după ce zice Mariciu în vloguri). Încercați măcar doi, unul de vită și musai cel de pui, cu guacamole. (prețul unui burger este între 6 și 9 euro, fără cartofi).

Apoi, după ce am scris articolul Top 50 cei mai buni burgeri din Europa, am zis că e cazul să bifez și alte burgerii, în afară de BACOA Barcelona, Burger Bar Amsterdam (burger bun, dar nememorabil) sau Burger Van Bistro București (unde am ajuns recent, că uitasem cum a fost prima dată – ok, dar nu lăudabil). 

 

 

Așa că după ce am decis în State că Shake Shack (poza de deasupra) sunt cei mai buni burgeri de fast food (dar care în UK sunt complet diferiți), am ajuns la mult lăudatul și pe locul întâi situatul Burger And Beyond din Londra, unde ar fi trebuit să găsim cei mai buni burgeri din Europa. Am luat câte un cheesburger (Signature Dry Aged Beef Patty, Double American Cheese, Smoky Mayo, Onion), din meniul în care mai erau doar câțiva alți burgeri, cu rețete prestabilite (meniu aici sau aici). Băi, bun, un burger corect, aș reveni oricând cu mare plăcere (atenție, faceți rezervare online dinainte, spațiul este destul de mic), daaar nu merită primul loc, părerea mea (dublată de a soției). S-a prezentat cam așa:

 

 

Însă pe primul loc, din ce am testat eu (iar Diana e de aceeași părere cu mine), este Burgermeister Berlin. Dacă la prima vizită nu mi s-a părut că sare (ca muștarul) peste BACOA, la revenirea în Berlin am stat la coadă câte o jumătate de oră, respectiv o oră, și vă jur că a meritat fiecare eurocent și fiecare gram din perfecțiunea meister-burgerului. Cozile permanente au o explicație simplă: cei mai buni burgeri din Europa sunt aici, la Burgermeister Berlin… sub un pod, în locația unei foste toalete publice. Fără caterincă. Burgerii costă de la 4,6 euro în sus, pe gusturile fiecăruia, #seștie. Am testat cheeseburger, bar-b-q-burger (preferatul meu) și meisterburger. Nu dau greș oamenii, zici că sunt o mașinărie nemțească, oh wait, chiar sunt. :)

 

 

 

Mai multe info, aici – https://berlinfoodstories.com/2016/01/12/burgermeister/


Dă un like și-un share, mon cher!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *