4 ani de Calif

Aseară am fost la o o mică întrunire #bizsmscamp organizată cu ocazia împlinirii a patru ani de Calif. Acest articol nu este unul publicitar, ca să o lămurim de la început, ci doar vreau să rămână scrise niște informații care mie mi s-au părut interesante.

Citește mai mult4 ani de Calif

Cină caldă în doar zece minute

Salut, sunt Ionuț Pofticescu și, deși nu mănânc mult, înghit în sec doar când mă gândesc la ceva preparat gustos! Aș mânca, asemenea unui bebeluș, din două în două ore, puțin și bun. Dar sunt și pretențios, iar mama nu mai e lângă mine să-mi gătească tot ce-mi dorește inima burta, așa că, de vreo șase ani, cochetez destul de des cu gătitul.

Citește mai multCină caldă în doar zece minute

Ciocolata Kiss – gustul copilăriei

Nu, nu lipsește niciun [P] din titlul, pentru că nu este un articol publicitar, ci unul scris din inimă stomac. Am, de cam o lună, vreo patru poze, cu ciocolată, aruncate pe desktop și tot îmi spun că azi scriu articolul despre cum un simplu ambalaj văzut într-un magazin m-a aruncat direct în trecut, cam pe la 6-7 ani, când n-aveam ochelari, dar nici prea mulți bani de buzunar.

Citește mai multCiocolata Kiss – gustul copilăriei

Shaorma homemade (by Ionuț Shaormescu)

Salut, sunt Ionuț Shaormescu și sunt un mare pofticios, de fel. De felul întâi, al doilea sau desert. Nu mănânc mult, dar o fac des. După cum am mai spus-o, am început să gătesc cât-un pic-pic-pic după ce m-am mutat în București (2008) – nu multe, nu de toate, ci cât să nu mor de foame și să fie gustos. Iar dacă nu e gustos, adaug mujdei (regulă masculină celebră). Și dacă tot e vorba de usturoi, ajung și la vedeta acestui articol, mini sharorma de casă!

Citește mai multShaorma homemade (by Ionuț Shaormescu)

Kumfu @ La Plăcinte (București)

Acum fix două luni, donșoara Carmen Albișteanu îmi făcea o mega poftă cu niște plăcinte, și nu cu unele normale, ci cu ele, cu Le Plăcințele Moldovenele. Diminutivul e ironic, dar despre asta discutăm mai încolo. Am aflat unde e locația cu pricina (Dacia nr. 20, pe la Romană) și a rămas că o iau pe a mea de o aripă și mergem să plăcințim.

Citește mai multKumfu @ La Plăcinte (București)

Pizza bună trece foamea rea

În viața oricărui cuplu există momente în care se pune întrebarea: noi ce poziție nouă încercăm mâncăm azi? În weekend se întâmplă cel mai des, mai ales dacă sunt și factori care accentuează lenea (căldura, plictiseala, am mai mâncat deja asta…). Așa că domnița mea s-a apucat de frunzărit site-ul maramureșeanului Nicolai Tand, în căutarea unei soluții.

Citește mai multPizza bună trece foamea rea

Collage, probably the best place in town

Deși a venit frigul, încă nu am început să hibernez în weekend, conform obiceiului meu de sezon rece, din contră, am început să ies pe ici, pe colo, mai des. Sfârșitul săptămânii trecute a fost destul de zbuciumat, dar nu la fel de obositor ca altele, asta și pentru că vineri, după miezul nopții, am ajuns într-un loc neașteptat de fain. De vreo lună tot ziceam că merg la Collage, dar n-aveam nicio tragere de inimă să merg la o altă “bodegă” de Centrul Vechi care nu e în centru.

Citește mai multCollage, probably the best place in town

Asta-i pofta ce-am poftit

Bine i-a zis Cristian, mâncare în teste, pentru că a fost prima oară când am mers pe “mâna bucătarului” atunci când am comandat acasă. Adică am avut de ales ceva din meniu sau să merg pe încredere și să primesc două feluri de bază și două deserturi. Deși sunt destul de mofturos (mama știe), am zis imediat: “Vreau să fiu surprins!” Așa că în weekend, fix înainte de plecarea în oraș, a sunat mâncarea la ușă, ce personificare fac și eu… dar cred că putea să sară un cârnăcior să apese pe sonerie, nu-i bai.

Citește mai multAsta-i pofta ce-am poftit