Dacă-ți cauți o casă nouă, s-ar putea să am propunerea perfectă pentru anul 2021

Anul ăsta ne-a schimbat percepția confortului în propria casă, după ce pandemia ne-a lovit pe toți. Până acum, majoritatea bucureștenilor își doreau să locuiască foarte aproape de centru, dacă se poate… fix în rond la Universitate. Recunosc, așa gândeam și eu, doar că multora bugetul ne-a oferit o alternativă a unui apartament mai spre periferie, căci așa se întâmplă când fugim din chirie și facem un credit pentru propria locuință. Și ne mulțumim cu un spațiu nu prea mare, căci vorba aia, doar venim acasă ca la hotel. Adică veneam, că ne-a închis Nea Covidu’ între pereți și parcă acum ne-am dori cu toții o casă cu o curte mică, aer curat și liniște, mai ales pentru conferințele din epoca work from home.


Am vorbit cu mulți prieteni care, în starea de urgență, au preferat să se stabilească la casele părinților, căci aveau copii, căței, pisici și parcă o curte îți oferă alte condiții de work from home + izolare. Mai faci un grătar, mai alergi prin curte cu cei mici, care au și loc de joacă numai bun pentru când ai un video call și nu vrei să fii întrerupt. Plus că nu înnebunești între pereți, poți munci de la o masă din curte, în aer liber, 8-9 luni pe an.

Dacă ar fi să aleg acum, m-aș gândi de două ori dacă vreau apartament în Berceni sau o casă pe malul unui lac. Iar pentru cei care încă nu s-au stabilit la casa lor sau vor să facă o schimbare, am niște informații despre o posibilă casă de vis. Treaba stă cam așa, din toamna lui 2021, poți avea propria casă, în cartier nou, parte dintr-un proiect imobiliar ambițios, unde vor locui peste 4.500 de familii.

Liziera de Lac este un proiect Liebrecht & wooD, care au deja în portofoliu Victoria Park Office Center, Militari Shopping Center, West Park Retail Militari, Fashion House Outlet Militari + viitorul Fashion House Outlet Pallady, deci un dezvoltator mare, de încredere, pe care te poți baza, mai ales că vânzările caselor încep în martie 2021, iar primii locuitori se vor muta rapid, în toamnă. Ca fapt divers, eu am dat avansul pentru apartamentul din Berceni prin octombrie 2015 (blocul fiind deja construit atunci), trebuia să fie totul gata în februarie 2016, dar ne-am mutat de abia în septembrie 2016. Contează enorm să te poți baza pe un termen de finalizare a casei cât mai scurt și realist. Așa că zic să nu mă întind prea tare și să vă punctez câteve informații utile:

  • Liziera de Lac este localizat în Frumușani, pe malul lacului Tătaru – la 15 minute de București (stația de metrou Anghel Saligny) și la 35 de minute de Piața Unirii. Desigur, în condiții normale de trafic. La ora la care scriu acest articol (seara), până la mine în Apărătorii Patriei, Waze afișează 21 de minute.

  • Faza 1 a fost demarată, astfel că lucrările au început deja: vor fi construite 94 de case cu suprafețe cuprinse între 77 mp și 127 mp utili, iar prețul unei case începe de la 106.400 eur + TVA.

  • Deși se află în mijlocul naturii (jumătate din suprafața proiectului reprezintă zone verzi),  Liziera de Lac dispune de facilități urbane avangardiste și toată infrastructura necesară pentru o viață liniștită – adică deja este construit drumul de acces către Autostrada A2, la fel și infrastructura energetică (gaz și electricitate), iar când vor fi gata casele din Faza I (toamnă, 2021), va fi disponibil și drumul de acces.

  • Complexul va dispune de niște facilități de jur că-mi vine să mă mut și eu. Dar poate rezolv măcar de o săptămână, poate o lună de locuit, de test, într-una dintre case, într-o fază viitoare. Nu de alta, dar să am teren de tenis lângă casă este tot ce am visat vreodată:

    • Facilitățile disponibile – grădiniță, un complex cu piscină, terenuri de baschet, tenis și zone pentru activități sportive, un Community HUB cu spațiu de co-working și întâlniri, restaurant, magazin, cafenea, farmacie și cabinet medical, petshop, piste de biciclete, promenadă în jurul lacului, parcări  individuale și comune, stații de încărcare a mașinilor electrice, pază permanentă. Ah, toate cele de mai sus vor fi disponibile din prima fază a proiectului, exclusiv pentru locuitorii Liziera de Lac și vor putea fi administrate printr-o aplicație digitală tip smart home.

  • Pe lângă facilitățile menționate, proiectul va dispune și de o dezvoltare sustenabilă:

    • 12 hectare de panouri solare pentru întregul proiect

    • 13 hectare de pădure transformate în parc natural

    • Lucrări de amenajare și conservare a lacului Tătaru

    • 52% din suprafața proiectului sunt zone verzi

    • Sistem independent de irigații

    • Sistem dual de colectare a apelor uzate

    • Stații proprii de tratare a apei potabile și uzate

    • Reglementări care interzic utilizarea pesticidelor

    • Testarea permanentă a calității aerului

  • Proiectul va avea aproximativ 4.400 de locuinţe la final (în 10 ani), se întinde pe un teren de 170 de hectare, iar prima fază din com­ple­xul rezidenţial, constând în 94 de locuinţe, pre­su­pune o investiţie de 25 de milioane de euro. Un preview puteți vedea în clipul de mai jos, iar mai multe detalii găsiți direct pe site-ul www.lizieradelac.ro – PS Dacă vă mutați, și dacă vremurile ne permit, mă primiți și pe mine în vizită, da? Mai jucăm un tenis, mai bem un gin tonic, din astea (aduc eu ginul).

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns