10 lucruri care-mi plac la uscătorul de rufe, după un an de utilizare

Acum un an mă întrebam dacă merită să-ți iei uscător de rufe, iar acum am deja 12 luni de experiență în utilizarea săptămânală a device-ului preferat din casă. Nu zic la mișto, am ajuns să mă ocup doar eu de băgat rufe la spălat și uscat, atât de mult îmi place (soția se ocupă doar de aranjat rufele, după uscare). Cu aplicația la îndemână, țac-pac, dat un cot ușii de la mașină/uscător și-mi văd de treabă până când primesc notificarea pe telefon, ca un fel de mesaj de la iubi, gen “pst, pst, nu vrei vii până la mine?”. Lăsând gluma, am pregătit mai jos 10 lucuri care ne plac la uscătorul de rufe, după un an de utilizare.


1. Am trecut fluierând prin sezonul rece, nu ne mai plângem când vine vorba de uscarea lenjeriilor de pat, căci acum nu mai sunt o pacoste, nu tre să mai stăm cu ele întinse câteva zile prin casă, un cearșaf pe balcon, două fețe de pernă pe un calorifer, iar husa de pilotă atârnată pe grătarul ăla de rufe mare și incomod.

2. Spălăm și uscăm tot ce avem nevoie, oricând avem nevoie, căci în câteva ore e totul curat și uscat. Am dat cu cafea pe cămășa preferată, no stress, am băgat-o imediat la spălat și uscat rapid, în mai puțin de o oră e gata, până fac eu duș și mă pregătesc de plecare.

3. Nu prea mai știm cum arată un hotel, dar nici nu mai ducem dorul prosoapelor mari și pufoase, pe care le regăseam doar în vacanțe. Probabil ăsta a fost cel mai mare șoc și cea mai mare surpriză, uscarea prosoapelor: uscătorul de rufe le transformă, jur, nu credeam că prosoapele noastre de acasă pot fi atât de pufoase! Băi, am crezut că ne-a schimbat cineva prosoapele, cum adică să nu mai zgârie deloc? Și să mirosă fain și după ce te-ai șters prima dată pe ele? Asta-i o vrăjitorie, vă spun.

4. Nu știm cum sunt alte uscătoare, dar la al nostru poți deshide ușa oricând să mai adaugi articole sau să scoți unele, în timpul funcționării. Și are și iluminare, să te uiți ca mâța-n hublou, la hainele care se rotesc. Și mai are și filtru de scame care papă tot de pe haine. Mă rog, deja ne-am obișnuit să nu mai avem scame pe hainele curate, dar nu știm cum am trăit până acum, fără mișto.

5. Economisim foarte mult timp, în 3 ore și un pic avem prosoape / lenjerii / draperii spălate și uscate, chiar și jeans, hanorace groase ori geci.

6. Hainele nu sunt șifonate deloc, nu se micșorează niciun articol vestimentar, cum auzisem noi prin popor.  Scoți hainele din uscător și le pui direct pe tine (desigur, dacă nu înghesuiești rufe la capacitatea maximă, ceea ce e și logic).

7. Am scăpat de grătarul ăla de rufe care ne ocupa super mult spațiu în apartament – îl țineam în dormitorul mic, unde foloseam și un dezumidificator, căci iarna se uscau greu și nu voiam să facem igrasie ori mucegai pe pereți (iar pe balcon nu le puteam usca, pentru că în jurul nostru e șantier și super mult praf).

8. Pentru pantofi, articole din lână sau alte materiale delicate, uscătorul are inclus un suport pe care îl montezi în interiorul cuvei și astfel hainele/pantofii vor sta pe poziție fixă și nu vor fi deteriorate/deteriorați.

9. Nu consumă multă energie electrică, așa cum mai toată lumea crede. De când muncim amândoi de acasă, diferența facturii de energie electrică e de cam +30 de lei lunar, iar asta include două laptop-uri, becuri prin casă, televizorul care stă pornit pe știri, cuptor cu microunde/cuptor electric plus uscătorul (care până acum un an nu exista). Nici nu știu cum să împart consumul, dar nu resimțim aparția uscătorului în casă, asta și pentru că are pompă de căldură (adică aerul cald nu este evacuat, ci recirculat, obținând o economie de energie de până la 50%).

10.  Asta este și nota nota pentru uscător, e cea mai bună investiție făcută la începutul pandemiei, mai ales că folosim și funcția Allergy Care pentru uscare igienică: prin tehnologia LG Steam+™ elimină 99,9% din alergeni, cum ar fi acarienii care pot cauza alergii sau probleme de respirație.


Am zis 10, ne oprim la 10, dar probabil depășim acestă valoare dacă numărăm prietenii care și-au cumpărăt și ei uscător de rufe LG, după ce le-am spus cât de mulțumiți suntem de al nostru. Ba chiar un prieten m-a sunat să-i recomand o mașină de spălat rufe, iar după câteva minute a renunțat la cele două mașini pe care le avea la favorite și și-a luat și el mașină + uscător LG, ba chiar m-a cinstit apoi pentru recomandare (nu aveam cum să refuz niște bere). 😀


Cam așa arată biscuitele nostru Oreo, cu uscătorul suprapus peste mașina de spălat. Ah, kit-ul de suprapunere îl primești cadou, dacă achiziționezi uscător ca al nostru sau altele din promoție, până pe 30.06.2021, detalii aici.


Mai multe informații despre combo-ul nostru, mașină de splălat rufe + uscător de rufe, aici:


Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns