Haine cu numele meu pe ele

Trecând peste conacul Bunescu, crama Bunescu, pictorul Bunescu, directorul BRD Bunescu, foștii colegi de școală sau job, pe care îi chema și pe ei Bunescu, ba chiar și un Ionuț, ori un altul născut în aceeași zi cu mine, dar an diferit, acum a venit momentul să vorbim puțin despre fenomenul fashionistic bunescian. E vorba despre o parte americană, alta rusească și se prezintă cam așa.

2.PNG

Citește mai multHaine cu numele meu pe ele

Recomandări de pantofi sport pentru vreme caniculară?

Am nevoie de ajutorul vostru, că m-a luat căldura prin suprindere ca pe cei care s-au apucat de comandat aparate de aer condiționat fix azi. Trebuie să-mi cumpăr neapărat niște pantofi sport cu aerisire cât mai bună, că nu prea am nimic de genul, cele mai subțiri încălțări ale mele fiind tenișii din pânză.

Citește mai multRecomandări de pantofi sport pentru vreme caniculară?

Istoria se repetă: Dior a copiat o haină din Țara Beiușului

După ce Tory Burch o copiat (aproape unu la unu) o haină tradițională românească din secolul 20, Radu F. de pe Pătărasca Mare scoate la iveală un alt furt din lumea modei, mai exact, câteva haine din colecția Pre-Fall 2017 Christian Dior. O nimica toată, un suman care se vinde cu 35.000 $ – detalii, mai jos.

PXNGmdG[1]

Citește mai multIstoria se repetă: Dior a copiat o haină din Țara Beiușului

Au fost lansați noii adidas UltraBOOST X

Mai exact, adidas a anunțat azi o nouă nuanță de albastru a colecției UltraBOOST X din sezonul toamnă/iarnă 2017. Dacă Ionuț mai scrie din când în când despre pantofi sport bărbătești, acum e rândul meu să vă mai zic una, alta, fetelor… sau chiar și băieților, că uite ce idee de cadou mișto vă dau.

Citește mai multAu fost lansați noii adidas UltraBOOST X

Tory Burch copiază, românii reacționează

UPDATE: 13 iunie, 00:16 – după ce s-a plictisit de șters atâtea comentarii, marketing-ul de la Tory Burch a recunoscut și a admis că una dintre creații a fost inspirată după o haină românească.

Zapam ieri printre postările pe care Zuckerberg, cu al său algoritm, dorește să mi le afișeze în news feed și, din scroll în scroll, m-am oprit la o imagine share-uită de câțiva prieteni. Opa, e cu scandal în lumea fashion! Între timp, numărul share-urilor a ajuns la aproape 20.000, iar românii nu încetează să asalteze brandul american Tory Burch, la postările de pe pagina oficială de Facebook.

Citește mai multTory Burch copiază, românii reacționează

Unde îți poți personaliza pantofii sport

Trăim în vremurile în care orice pantof sport nou apărut, care are și un design fain + notorietate de brand, devine un must have și toată lumea cumpără același model, devenind destul de greu să nu te interesectezi, accidental, cu cineva care e încălțat fix cu “adidașii” tăi – nu la propriu, ci la figurat, ai înțeles ideea.

Citește mai multUnde îți poți personaliza pantofii sport

Nike Air Max 1 Master

Fac parte din câteva grupuri de Facebook unde se discută, se vând, se fac schimburi de pantofi sport. Într-o zi, recent, am văzut câteva postări și comentarii despre Nike Air Max 1 Master (un model mozaic, ce reunește cele mai apreciate 12 pattern-uri ale celebrilor pantofi Nike Air Max 1). Nike Air Max 1 Master apar la aniversarea de 30 de ani de Nike Air Max 1, fiind comercializați online și doar în câteva magazine din lume, dar în stoc foarte limitat și tre să ai mare noroc, pentru a fi norocosul tras la sorți căruia îi va pica o pereche în coșul de cumpărături. În România nu au fost comercializați offline, ci doar online, pe nike.com/ro.

Citește mai multNike Air Max 1 Master

Reducerile de iarnă din Sun Plaza sunt chiar mișto

Am fost în weekend prin Sun Plaza, că de, un KFC, un Starbucks… și iar am intrat cu Diana, prin magazine,”doar să ne uităm”. CSF, când reducerile sunt și de 70%, e cam greu să nu dai și ultimii bani pe vreo geacă faină, niște ghete practice sau un palton pe care îl râvneai încă de când nu era redus cu 70%. Vă las mai jos câteva produse care ne-au sărit cu reducerile în ochi (de până la 70%). Campania de SALE are loc în perioada 15 ianuarie – 15 februarie, în mai toate magazinele din Sun Plaza. Ah, iar colega Liana Popa (avetisiperoz.ro) are un concurs  simpatic, unde pot fi câștigate 5 vouchere de cumpărături în H&M Sun Plaza – https://www.instagram.com/p/BPsiwNlBfkv/

Citește mai multReducerile de iarnă din Sun Plaza sunt chiar mișto