content top

Funcția EMERGENCY SOS de la iPhone / Apple Watch transmite automat locația către contactele de urgență setate de către utilizator

Dacă acum câteva zile scriam asta “Dacă nu ai smartphone, semnal, internet și aplicația APEL 112, poți să mori liniștit”, acum , că am realizat cu toții că nu ne putem baza pe insituțiile statului, m-am documentat puțin despre funcția EMERGENCY SOS / SOS URGENȚE de la iPhone / Apple Watch, care poate fi utilă în caz de nevoie, prin transmiterea automată a locației către contactele de urgență pe care le setezi în telefon.

Mai mult >>

A fost lansată aplicaţia oficială a Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profeşionişti şi a Salvamarilor din România, SEA STATUS

De abia azi am apucat să citesc comunicatul de presă pe care mi l-a trimis un amic, iar informațiile despre aplicația SEA STATUS chiar m-au făcut să dau din cap, aprobator, în timp ce mai terminam un rând. Treaba e simplă, aplicaţia SEA STATUS reprezintă un instrument de ajutor, care pe lângă serviciile de salvamar, pune la dispoziţia tuturor celor care vor să se bucure de plajă şi mare un instrument rapid de informare şi raportare a situaţiilor critice din zonă + informaţii despre steagul arborat de salvamari şi diferite alerte pentru a semnala starea de siguranţă sau de pericol. Mai multe detalii, mai jos.

Mai mult >>

Din 20 iulie 2018, pașapoartele vor avea valabilitatea de 10 ani

Dacă nu ai pașaport și trebuie să-ți faci sau dacă trebuie să ți-l reînnoiești, ești un norocos. De vineri, 20 iulie 2018, dacă ai împlinit 18 ani și depui actele pentru pașaport, valabilitatea acestuia va fi de 10 ani, în loc de 5 ani, așa cum era până în prezent.

Mai mult >>

Dacă ai cumpărat recent bilete de pe Ticketmaster, posibil să-ți fi fost furate datele cardului

Tocmai ce m-am trezit cu un card blocat, fiind informat de acest lucru printr-un SMS primit de la bancă. Am sunat și mi s-a comunicat că a fost recepționată o alertă de securitate de la Visa și Mastercard, alertă ce-i privește pe clienții care au efectuat tranzacții la comerciantul Ticketmaster.

Mai mult >>

Vezi ce mesaje audio ai stocate în Google Voice & Audio Activity

În caz că nu știai, Google înregistrează ce aude în Google Voice, Google Now și în mai știu eu ce, că nu înțeleg cum de am găsit și eu două fișiere audio, deși utilizez iPhone, în 99% din timp, iar celălalt telefon, cu Android, e folosit mai mult pentru apeluri și mesaje, mai rar are netul activat.

Mai mult >>

REVELION 2018: Program RATB și METOREX + informații și sfaturi UBER și TAXIFY

Ca să nu fiți surprinși, ca autoritățile de prima zăpadă, am adunat toate informațiile de care aveți nevoie în noaptea dintre ani, ca să puteți călători liniștiți prin București, cu Metrorex, RATB, UBER sau Taxify. La mulți ani, să beți responabil și nu cumva să conduceți voi apoi!

Mai mult >>

Vecini din Sectorul 4: taxa de salubrizare poate fi achitată online, pe ghiseul.ro, până pe 30 septembrie 2017

Tocmai ne-am logat pe ghiseul.ro (eu și Diana) și am văzut că avem de achitat câte 43,76 lei, fiecare. Nu era specificat pentru ce perioadă anume este taxa de salubrizare, așa că am săpat puțin pe interneți, unde am găsit informațiile inițiale, din primăvară.

lupfvzp

Mai mult >>

METROREX reduce perioada de execuție a lucrărilor la stațiile cu un singur acces

Să vezi și să nu crezi, deci se poate și mai repede. Probabil canicula și nervii bucureștenilor care transpiră în traficul supra sau chiar subteran au dus la luarea unor decizii înțelepte: “Astfel, stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu se vor închide doar 3 zile, dintre care doar o zi lucrătoare, iar celelalte stații cu un singur acces se vor închide doar 4 zile, față de 7 zile anunțate inițial.” Noul grafic de execuție se prezintă cam așa:

Mai mult >>

Destinații turistice: Top 50 globale + Top 25 europene

Tripadvisor tocmai mi-a dat un newsletter pe care, culmea, l-am și deschis. Tre să recunosc, a avut un titlu bun + imagine ok în header. New #1 destination in the world:

VSnXC2i[1]

Mai mult >>

Cum e viața fără cash + o premieră + concurs

Ce așteptări poți să ai când ești invitat sediul unei bănci, unde vei fi spectator, iar angajații-bancheri vor juca o prezentare Power Point în sistemul 4-4-2, ei centrează, ei șutează, ei marchează. Eh, de asta nu e bine să te îți creezi anumite așteptări, pentru că pățești ca mine, să dai peste niște oameni mișto, care îți oferă niște informații și mai mișto, unele chiar în exclusivitate.
wa6wdgu

Mai mult >>

content top