Jocuri pe PC/laptop fără configurație de gaming

Am mai povestit pe blog, în pandemie m-a apucat nostalgia și m-am tot jucat Counter Strike, iar apoi am fost cooptat în gașca unor amici care jucau Rocket League în fiecare seară (fain joc, fotbal cu mașini, dacă nu l-ați încercat, musai acum e momentul). Din fericire acum dispun de un PC cu configurație mai mult decât decentă, dar până la el, foloseam un laptop modest pe care încă îl mai am prin casă. Întrebarea e ce faci când ai vrea să te joci și tu niște jocuri mai noi și hardware-ul nu prea te ajută și nici nu ai vrea să învestești doar pentru asta? Păi răspunsul e simplu, accesezi o platformă de cloud gaming, când te lovește pofta de jucat. Am testat zilele trecute GeForce Now (GFN) și habar n-aveam că e atât de simplu, vă zic imediat și kumfu.


Vineri seară, după ce am navigat cu mașina prin potopul bercenar, am ajuns acasă la fix pentru sesiunea de gaming cu bloggerii, una bucată LAN Party ca pe vremuri. Am început cu niște Counter-Strike: Global Offensive (i-am rupt pe băieți, vedeț mai jos în clip), Rocket League (aici zici că jucam împotriva Liechtenstein), am reușit să ies pe locul 2 la Brawhalla, iar apoi m-am jucat singur și niște War Thunder, Crossout și două jocuri de Fortnite, că doar de atâtea am avut nevoie ca să ies pe locul 1 (numai 1, fortza, tati!). Cam asta fu în #GFNLanParty – dați un play clipului de mai jos, e scurt, dar rezumă perfect cât de talenthahahat sunt. 😀



În GeForce Now găsești o grămadă de jocuri tari, chiar și Cyberpunk 2077 sau Assassin’s Creed Valhalla, de exemplu. N-ai nevoie de un PC rachetă, ci doar de un abonament lunar care are un preț mai mult decât decent: 9,99 euro/lunar – ca să nu stai în coada de așteptare sau să ai sesiuni limitate de joc – și te poți juca de pe toate dispozitivele (am testat, jur pe roșu că funcționează pe PC, laptop, direct din browser – Chrome, chiar și de pe telefon – Safari). Duce până la 1080p @ 60FPS, arhisuficient pentru un gameplay fluid. Abonamentul Priority mai are și alte beneficii incluse precum Ray Tracing și NVIDIA DLSS, în jocurile care dispun de această tehnologie, desigur (detalii aici).

Ce mi se pare foarte mișto (și de bun simț, aș adăuga) e că spre deosebire de alte platofrme de cloud gaming, în GeForce Now nu e nevoie să-ți cumperi jocurile din nou. Adică orice joc ai avea deja cumpărat pe Steam, Epic Games, GOG și altele, trebuie doar să te sincronizezi cu platformele și asta e tot. Ah, în plus, în fiecare joi există release-uri noi (save this hashtag – #joiaGFN), adică lansări de jocuri mișto (de exemplu Cyberpunk a fost listat în GeForce Now în aceeași cu lansarea oficială).

Așa că dacă v-am făcut poftă de un Rocket League ori vreți să ne dăm la glezne prin Dust la CS, dați un semn și ne găsim pe GeForce Now. Cel mai bun să câștig(e)!


Lasă un răspuns