Kumfu la Steaua – Chelsea

Frig. Și atât. Aș fi putut să nu mai scriu nimic altceva, pentru că peste toate emoțiile mele și peste toate speranțele din primele minute, a fost frig, al naibii de frig. Iar dacă mai era cineva care nu conștientiza cât de frig era pe stadion, trebuia doar să-l privească pe un puștan care era în tricou (nu mă-ntrebați, nu-mi explic, n-am întrebat, doar m-am minunat).

Citește mai multKumfu la Steaua – Chelsea

New Club in Town – Monarch Club

Seara de vineri a fost tare aglomerată, unii pe la Webstock After Party (n-am ajuns, din păcate), alții pe la petrecerea Aperol & Vespa de la Fratelli Social Club (am trecut puțin, drăguț), ca mai apoi, după miezul nopții să ajung și la deschiderea celui mai nou club din Regie – Monarch Club. Sincer, nu aveam așteptări, că de, e ideea aia preconcepută de “Regie”, dar mă bucur că m-am înșelat. Clubul arată chiar bine, oameni ok, câteva vedetuțe, câțiva bloagheri, argeșeanul Smiley în concert, am stat până după ora 4, deși credeam că la ora aia voi fi de mult în lumea viselor. E de încercat 🙂

Citește mai multNew Club in Town – Monarch Club

Kumfu la Markus Schulz și Ferry Corsten

Kum să fie, kum să fie, frig și mare nebunie. Cred că a fost, de asemenea, și ultimul event The Mission în aer liber din 2013, pentru că deja toamna ne cam dă cu fularul pe la nas. Ionuț Heinekenescu și câștigătorii concursului pwd by Heineken au mișcat tenișii înainte și-napoi, c-așa-i trance-ul pe la noi. Asta printre confetti și popcorn, toate asezonate cu ceva verde cu roșu în cinci colțuri, pe bază de hamei și apă (CougHeineken).

Citește mai multKumfu la Markus Schulz și Ferry Corsten

Kumfu la premiera Cirque du Soleil – Alegria @ București 2013

M-am dus aseară către Romexpo cu așteptări, nu mari, ci curioase, exaltante, pentru că urma să asist pentru prima (și ultima oară) la spectacolul Cirque du Soleil – Alegria (mai multe info). Ce bine că am ajuns cu o oră mai devreme, am avut timp și de găsit locurile, și de luat de băut și de acomodat pentru că la opt fix a și început spectacolul – nu știu de ce nu mă așteptam să se respecte ora, poate pentru că am fost eu obișnuit (prost) ca mai toate evenimentele să înceapă puțin mai târziu – în România, aproape că doar meciurile încep la fix și nici alea toate.

Citește mai multKumfu la premiera Cirque du Soleil – Alegria @ București 2013

Concurs: Hai cu mine la Markus Schulz și Ferry Corsten

Salut, sunt Ion și am un concurs beton. Heineken e amfitrion, sâmbătă dansăm șotron, gata cu rimele mele, să zicem de bilețele: Ce e verde, rece și mândru partener The Mission de ceva ani încoace? Exact, berea ce stea roșie în frunte are pentru ai mei cititori o invitație dublă la evenimentul de sâmbătă, 7 septembrie, de la Arenele Romane. Cine dorește, cine poftește, mai jos comentește cu o melodie preferată de la Markus Schulz ori Ferry Corsten. Joi, după prânz, prietenul random.org alege câștigătorul care își va rupe tenișii pe ringul de dans, alături de mine.

Citește mai multConcurs: Hai cu mine la Markus Schulz și Ferry Corsten

Rezumat de weekend

După ce trece o săptămână de lucru, vine, inevitabil, și minunata zi de vineri (sau vinerea corporatiștilor, după cum îi spun eu – adică ziua de lenevit puțin la un film și apoi somn 10 ore). Da, știu că ritualul altor corporatiști e să soarbă câteva beri bune în fiecare vineri seară, dar eu las distracția pentru sâmbătă, mai mereu.

Citește mai multRezumat de weekend

Cirque du Soleil * Alegria – Finalul

Nu credeam că voi prinde clipa în care să văd Alegria, spectacolul Cirque du Soleil, la București, dar se pare că acum e ultima șansă. Alegria, unul dintre cele mai spectaculoase și emoționante show-uri din istoria Cirque du Soleil ajunge la final de drum după fix 20 de ani, românii având o ultimă șansă de a vedea spectacolul la Romexpo (Pavilionul Central) între 5 și 8 septembrie.

Citește mai multCirque du Soleil * Alegria – Finalul