100 de artiști care au potențialul de a transforma România prin arta lor

Proaspăt întors de pe tărâmul Untold, din ABSOLUT Party City, am descoperit cât de mișto e platforma 100absolutartists.ro unde vor fi prezentați 100 de tineri artiști, din cinci domenii, care promit să transforme România prin arta lor.

Citește mai mult100 de artiști care au potențialul de a transforma România prin arta lor

Kumfu la UNTOLD 2018 (video) + de câți bani ai nevoie pentru cele patru zile de festival

Unii ar putea crede că te plictisești după patru ani la același festival, dar nu, frățiwear, fiecare ediție e și mai tare, experiența UNTOLD fiind una pe care o aștepți cu nerăbdare un an de zile și care trece cât ai zice A(r)min. A fost cea mai tare ediție de până acum, cu un line-up excelent, în care ÎN SFÂRȘIT l-am prins pe Steve Aoki la o poză și două vorbe, și în care am fost unul dintre bloggerii oficiali. Despre cum a fost, aveți mai jos câte un video din fiecare zi, însă mai întâi vreau să mă adresez celor care nu au fost niciodată la Untold. Urmează o ediție specială, care aniversează 5 ani de festival, așa că UNTOLD 2019 nu e de ratat, prin urmare îți spun care ar fi costurile minime pe care ar trebui să le ai în vedere pentru la anul + niște ponturi.

Citește mai multKumfu la UNTOLD 2018 (video) + de câți bani ai nevoie pentru cele patru zile de festival

Cea mai bună experiență de festival continuă la UNTOLD

Tu câți giga de net consumi în patru zile de festival? Poze pe Insta, pe Facebook, pe Snap, pe WhatsApp/Messenger (pentru prietenii de acasă), video pe Instastories, pe Twitter, pe Facebook, apel video către cei care nu au putut ajunge, share live location către prietenii de care te-ai rătăcit, în slalomul de la o scenă la alta. Deci, te-ai gândit câți giga?

Citește mai multCea mai bună experiență de festival continuă la UNTOLD

Viața în agenție, într-o joi, la o roabă de bere

Acum câteva zile am împlinit 10 ani de când m-am mutat în București și chiar mă gândeam că, în tot acest timp, am muncit în doar două companii, la client, cum s-ar zice. Cinci ani la Cosmote, cinci ani la Altex (pe care îi împlinesc pe 2 septembrie). Apropiații știu că mereu am susținut, sus și tare, că nu aș munci niciodată într-o agenție, dar vorba aia "niciodată să nu spui niciodată" s-ar putea adeveri.

Citește mai multViața în agenție, într-o joi, la o roabă de bere

La Casa de Papel (Money Heist): cel mai mișto serial pe care l-am văzut de la Prison Break încoace

Mă prinde greu un serial nou, asta poate și pentru că am câteva pe care mă tot chinuiesc să le termin. De jumătate de an, de când am și Netflix, am revenit la Dexter, pe care l-am și terminat, m-am apucat de alte câteva seriale, printre care și Black Mirror, dar parcă tot nu găseam unul care să mă fascineze și să mă facă să îmi doresc să văd și următorul episod, și încă unul, și tot așa.

Citește mai multLa Casa de Papel (Money Heist): cel mai mișto serial pe care l-am văzut de la Prison Break încoace

Cum îți alegi gresia și faianța de interior

Acum aproape doi ani, am alergat și m-am agitat ca niciodată: căsătoria civilă, apoi acte pentru prima casă, aprobare bancară, finalizat apartamentul “la roșu”, ulterior a urmat penultimul pas, înainte de mutare – alegerea finisajelor de interior, ca mai apoi să vină și finalul, care a constat în partea cu mobila și electrocasnicele. Și pentru că știu cât de greu mi-a fost mie, zic să vă dau o mână de ajutor, cu câteva sfaturi.

Citește mai multCum îți alegi gresia și faianța de interior

Merită să-ți iei lentile heliomate (fotocromatice)?

Recunosc, am fost reticent înainte de a trece la lentile „heliomate” (că așa le zice toată lumea). Multă lume le consideră bătrânești, asta poate și din cauza faptului că au rămas cu imaginea unor oameni mai în vârstă, care foloseau clasicele rame metalice subțiri și ale căror lentile se înnegreau la soare. Eh, tehnologia a evoluat, iar acum, dacă le și asortezi unor rame potrivite, lentilele fotocromatice pot părea „de soare” pentru majoritatea oamenilor.

Citește mai multMerită să-ți iei lentile heliomate (fotocromatice)?

Netflix combo: TV LG 4K + Soundbar JBL 2.1

Că tot m-am amuzat, la postarea unei amice de pe Facebook, unde cerea recomandări de TV de 80 cm, pentru o cameră mică, doar că discuțiile au degenerat aproape ca în cazul contrelor iOS vs Android… mi-am adus aminte că voiam să scriu de ceva timp articolul ăsta, care vrea să fie o recomandare-review personală, a combo-ului bunescian folosit pentru Netflix, dar nu numai.

Citește mai multNetflix combo: TV LG 4K + Soundbar JBL 2.1

Noul Sun Plaza e gata și are 40 de magazine noi

Salutare, sunt Ionuț Bercenescu și am revenit cu impresii de la petrecerea Sun Plaza, de aseară, unde a fost prezentat noul shopping center, odată cu finalizarea celei mai mari remodelări de gen, din România. Procesul de reconfigurare a durat doi ani și e gata azi, marți, 22 martie, aproape fix la aniversarea de 8 ani a centrului comercial.

Citește mai multNoul Sun Plaza e gata și are 40 de magazine noi