De abia aștept să-l văd pe Sickick la Saga Festival (3, 4, 5 iunie 2021)

Deh, dacă anul acesta Untold și Saga au avut loc în aceeași perioadă, am fugit la Cluj, ca de obicei, dar la anul nu îl mai ratez pe Sickick (despre care am scris pe blog, acum mai bine de un an). Și cel mai probabil voi ajunge pentru prima dată și la Electric Castle (dacă va fi reconfirmat Machine Gun Kelly – era în lineup-ul mare din 2020). E și păcat să avem atâtea festivaluri mișto la noi în țară și să nu te bucurăm de toate. Ah, pe lângă Sickick, vedeți mai jos ce alți artiști au mai fost anunțați pentru cea de-a doua ediție de Saga Festival, care și-a mutat cubiul pe National Arena.

Citește mai multDe abia aștept să-l văd pe Sickick la Saga Festival (3, 4, 5 iunie 2021)

Știm când au loc Neversea & Untold 2022, acum începe goana după cazări

Dacă suntem cuminți, ne facem dozele necesare și nu ne mai lovește alt val, poate că rata de incidență va fi din nou sub 2 la mie, ca să ne putem bucura de festivalurile de la noi din țară. Probabil va fi și primul an în care voi ajunge la Electric Castle, așa că haida să facem și fim bine, căci sigur nu ne dorim terase și restaurante închise la ora 21:00, la vară (asta doar printre alte restricții). Mai jos găsiți detalii despre prețurile biletelor la Neversea și Untold 2022, dar și câteva cazări de juma de miliard de lei vechi + recomandări de cazări testate.

Citește mai multȘtim când au loc Neversea & Untold 2022, acum începe goana după cazări

Program pe zile UNTOLD 2021

AMR 3 săptămâni până la Untold Festival 2021, cea de-a șasea ediție, și avem programul pe zile!!!111 Organizatorii spun că acesta poate suferi modificări și va fi completat în curând. Probabil în vreo săptămână sau două va fi afișat și programul pe ore. Între timp, mai puteți achiziționa abonamente pentru cele 4 zile de magie, la prețul de 159 de euro plus taxe. Abonamentele VIP sunt 399 de euro plus taxe. Sunt disponibile și bilete de 1 zi, la prețul de 69 de euro plus taxe, pentru acces general și 169 euro plus taxe pentru zona VIP. Mai multe informații sunt disponibile pe untold.com. Ne vebem?

Citește mai multProgram pe zile UNTOLD 2021

Noutăți UNTOLD 2021 (artiști, cazare) + How SEVEN NATION ARMY Became A Stadium Chant

După cum scriam recent, e oficial, ne vedem la Untold 2021, iar acum vin cu câteva noutăți despre artiștii de la scenele Alchemy, Galaxy și Fortune + detalii despre cazarea în cămine și hoteluri, dar și un clip tare mișto, care-mi aduce aminte de Untold, inevitabil, pentru că pe ritmul The White Stripes – Seven Nation Army am cântat în fiecare an: E UNTOLD, e UNTOOOLD (repeat).

Citește mai multNoutăți UNTOLD 2021 (artiști, cazare) + How SEVEN NATION ARMY Became A Stadium Chant

Deși n-am mai jucat poker de ani de zile, m-am înscris la un turneu caritabil

Îmi place să joc Texas Holdem, în tinerețe mai făceam seri cu prietenii, just for fun, sau pe sume de genul 5 lei buy in, să fie o miză. Iar acum, în pandemie, chiar mi se făcuse dor de o astfel de seară, doar că nu sunt pro platforme de jocuri online, cu atât mai puțin cele de tip casino, pentru că acolo e ca la criptomonede sau bursă, trebuie să îți permiți să pierzi niște bani și să fii smart, niciunul dintre ele nu e un joc de noroc pentru nea Nelu care bea juma de salariu, iar pe restul îi bagă la păcănele. Ca să câștigi bani din poker, criptomonede sau bursă, trebuie să fii super deștept, nu e doar de noroc sau intuiție. Așa că la invitația unui prieteni din copilărie, jucător profesionist de poker, am donat bani pentru construirea unei case pentru doi copii, lucru pe care îl puteți face și voi dacă vreți să faceți o faptă bună + să vă distrați la o seară amicală de poker online.

Citește mai multDeși n-am mai jucat poker de ani de zile, m-am înscris la un turneu caritabil

Update: UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie 2021 #LookingForward

Update – UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie 2021, mai jos și primele nume anunțate din line-up.

Astăzi a fost anunțată data când va începe cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD: 5-8 august 2021. Știu, e prematur să confirmi de pe acum, dar ce își doresc oamenii de la Untold, dar și noi, e să privim cu optimism spre viitor, să sperăm că vaccinurile vor fi gata cât mai repede, iar de aici încolo există timp să fi organizat un festival sigur. Cu teste rapide efectuate înainte de acces, cu măști, mănuși și ce o mai fi nevoie, ca să fie bine.

Citește mai multUpdate: UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie 2021 #LookingForward

American Music Awards 2020 winners & live performances

Deși în continuare e nașpa treaba cu covidu’ în SUA, au loc multe evenimente, show-uri, gale de premii și altele, dar mai peste tot e cu distanțare, atenționări conform cărora toți cei prezenți au fost testați negativ înainte de filmări și tot așa. Drept urmare, duminică au avut loc American Music Awards 2020, iar acum avem și înregistrări ale momentelor muzicale, unde The Weeknd iar a rupt norma / plus lista câștigătorilor.

Citește mai multAmerican Music Awards 2020 winners & live performances

MTV VMA 2020 – kumfu gala premiilor, în vreme de pandemie

Pandemie, pandemie, dar industria muzicală trebuie să inoveze și în astfel de vremuri tulburi. Așa că după Tomorrowland 2020, ediția digitală, după show-uri televizate, pline de realitate augmentată, a venit și timpul pentru primele premii muzicale digitale, iar MTV VMA 2020 n-au ieșit rău deloc.

Citește mai multMTV VMA 2020 – kumfu gala premiilor, în vreme de pandemie